Zi neagră pentru două șoferițe neexperimentate

S-au ales cu dosare penale pentru vătămare corporală

Două persoane au fost rănite grav, iar alte două (printre care şi un minor în vârstă de 5 ani), au suferit leziuni uşoare în urma unor accidente de circulație petrecute pe raza județului Sălaj, în ultimele 24 de ore. Primul eveniment rutier s-a petrecut, marți dimineața, în jurul orelor 6.30, între localităţile Bizuşa şi Perii Vadului.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, vinovată de producerea accidentului a fost Loredana V., de 33 de ani, din Baia Mare, care în timp ce conducea un autoturism pe direcţia Dej-Baia Mare, a adormit la volan şi a pierdut controlul direcţiei de mers. A intrat în şanţ pe partea dreaptă şi s-a lovit de un parapet metalic. În urma impactului, pasagera de pe locul dreapta faţă, Alexandra B., de 28 de ani, a suferit leziuni grave. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

Tot marți, în jurul orelor 16.00, o altă şoferiţă a pierdut controlul autovehicului şi s-a izbit de un cap de pod. Sanda M., de 36 de ani, din Mineu, conducea autoturismul proprietate personală pe drumul comunal 9, din direcţia Sălăţig – Mineu, când din cauza vitezei neadaptate la condiţiile de drum într-o curbă uşoară la stânga, a pierdut controlul autovehiculului, oprindu-se într-un cap de pod.

În urma accidentului, Dorinel M., de 42 ani, din Mineu, pasager pe bancheta din dreapta faţă a fost rănit grav, iar conducătoarea auo şi copilul, în vârstă de 5 ani, au scăpat cu câteva leziuni uşoare. Potrivit polițiștilor sălăjeni, în ambele cazuri s-au întocmit dosare penale pentru vătămare corporală din culpă. Iulian Duma

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble