Colegul din Sălaj își lansează monografia satului

Colegul din Sălaj își lansează monografia satului
Volumul „Monografia satului Borza”, semnat de Traian Claudiu Nechita, Ştefania Nechita şi Iulian Duma, va fi lansat duminică, 29 iunie, în cadrul primei ediţii a evenimentului „Fiii satului Borza – din nou Acasă”. 
 
„Această lucrare monografică nu este nici pe departe completă, ea are scop informativ şi este structurată în şase capitole care tratează, pe rând, probleme generale care vizează localizarea, date despre comună, istoric, sate învecinate, relief, ape, soluri şi vegetaţie (faună, floră), aspecte economico-sociale, aşezarea parohiei, istoricul acesteia, şcoala, aspecte etnografice, datini şi obiceiuri” , se specifică în capitolul final al cărţii.
Publicaţia a apărut la editura Caiete Silvane, cu sprijinul Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj şi al Primăriei Comunei Creaca.
De asemenea, tot cu sprijinul instituţiei de cultură amintite, a fost editat şi pliantul „Fiii Satului Borza se întorc acasă – 29 iunie 2014”, ce cuprinde informaţii şi instantanee privitoare la obiectivele turistice din Borza, precum: Biserica Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, Grupul statuar – „Horea, Cloşca şi Crişan”, Peştera de pe Iertaş şi Piatra lui Pintea Haiducul.
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble