Primăria Zalău și primarul au fost amendați cu 2.000 lei pentru discriminare

Primăria Zalău și primarul au fost amendați cu 2.000 lei pentru discriminare

Pentru că nu au asigurat condiții de transport pentru persoanele cu dizabilități

Municipiul Zalău a fost amendat de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) pentru neasigurarea condiţiilor de transport în comun pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii. Printr-o decizie fără precedent, toate primăriile reşedinţă de judeţ, dar şi primarii, au fost amendaţi de CNCD, cu sume cuprinse între 1.000 şi 5.000 lei - mai puţin orașele Sibiu şi Miercurea Ciuc, unde s-a constatat că toate mijloacele de transport în comun sunt dotate corespunzător. Potrivit Primăriei Zalău, hotărârea CNCD a fost comunicată instituţiei la începutul acestei luni, dar aceasta a fost contestată la Curtea de Apel Cluj, cauza aflându-se în etapa procedurii prealabile primului termen de judecată.

Printre primăriile care nu asigură facilităţi nici măcar pe două treimi din mijloacele de transport în comun sunt: Bucureşti, Alba Iulia, Alexandria, Arad, Baia-Mare, Bacău, Bistriţa, Botoşani, Braşov, Brăila, Buzău, Călăraşi, Cluj-Napoca, Craiova, Deva, Drobeta Turnu- Severin, Focşani, Galaţi, Giurgiu, Iaşi, Oradea, Piatra-Neamţ, Ploieşti, Reşiţa, Satu-Mare, Slatina, Târgovişte, Târgu-Jiu, Târgu-Mureş, Tulcea, Vaslui şi Zalău. Primarii acestor oraşe au fost amendaţi cu câte 2.000 de lei.

Iulian Duma

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble