Proiecte de succes, finanțate prin PNDR, în Sălaj

 
 
Agenția de Plăți Pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP) organizează, pe raza județului Sălaj, a doua vizită de exemplificare a proiectelor de succes, finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007 - 2013. Perioada de desfășurare a vizitei este 8 - 11 iulie. Vor fi vizitate și prezentate un număr de 10 proiecte sălăjene finanțate prin PNDR. 
 

La această acțiune participă fermieri, oficialități locale și județene, beneficiari ai fondurilor europene, multiplicatori de informații despre PNDR. 
 
Dintre oportunitățile create de această a doua vizită amintim dialogul direct cu beneficiarii fondurilor europene și cu oficialitățile pentru a înțelege corect și concret mecanismul de accesare a fondurilor europene; vizitarea unor exemple de bună practică pentru investiții și identificarea unor oportunități de investiții în mediul rural, realizarea unor imagini și înregistrări audio și video ale beneficiarilor și ale investițiilor realizate. 
 
În prima zi, marți 8 iulie, va fi vizitat proiectul Dezvoltarea comunelor Dobrin și Sălățig din cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Valea Sălajului prin reabilitarea structurii tehnico-edilitare și culturale și înființarea de servicii sociale. Beneficiar este ADI Valea Sălajului. 
 
Miercuri, 9 iulie, va fi vizitat proiectul „Înființare fermă porcine capacitate1.200 de capete din localitatea Treznea”, iar mai apoi proiectul „Amenajarea terenului și înființarea unei plantații pomicole în localitatea Sânmihaiu Almașului”, beneficiar fiind SC Diafruct SRL. 
 
În a doua parte a zilei va fi vizitată Pensiunea agroturistică P+1 din localitatea Petrindu, comuna Cuzăplac. Beneficiarul proiectului este Korosi Zsolt Laszlo, întreprindere individuală. 
 
Joi vor fi vizitate Exploatația agricolă Raț Cristina Nicoleta din localittea Lozna, Atelier auto și servicii din localitatea Chendrea, comuna Bălan, precum și proiectul „Înființarea unei microintreprinderi în localitatea Sălățig”, având ca beneficiar SC Lung Ionuț Service SRL. Tot joi și tot în Sălățig va fi vizitat proiectul „Construirea fermă de porci, capacitate 1.200 de locuri”. 
 
Vineri, 11 iulie, va fi vizitat proiectul PNDR Drum de acces la exploatații agricole, beneficiar ADI Horoatu-Crasnei-Buciumi, și proiectul Îmbunătățirea infrastructurii de bază și a activităților culturale în comuna Horoatu Crasnei. 
Iulian Duma
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble