„Poezie vie”, recital de poezie la CCJ Sălaj

Asociaţia Culturală „Direcţia 9” şi Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului (CCAJ) Sălaj invită publicul iubitor de cultură, în special poezie, la evenimentul „Poezie vie”. Activitatea va avea loc luni, 22 septembrie, în sala „Dialoguri europene” de la CCAJ Sălaj, începând cu ora 18.00.
 
Potrivit organizatorilor, în cadrul evenimentului vor avea loc recitaluri de poezie: George G. Asztalos, Carmen Ciumărnean, Dan Herciu, Valeriu Mircea Popa, Daniel Săuca şi Adrian Suciu, dar şi lansări de carte.
Asociaţia Culturală „Direcţia 9” este o persoană juridică română, neguvernamentală, apolitică şi fără scop lucrativ, care s-a născut din dorinţa de a sprijini cultura şi literatura română, de a realiza proiecte ca debutul şi publicarea unor scriitori ignoraţi, revalorizarea unor artişti uitaţi de public, dar şi evenimente care să aducă în faţa oamenilor arta şi să reamintească românilor de identitatea culturală, care trebuie cunoscută şi asumată. Înfiinţată în urmă cu aproximativ un an, Asociaţia Culturală „Direcţia 9” a ajuns să aibă o recunoaştere publică a eforturilor depuse pentru promovarea literaturii contemporane.
 
Ciclul de recitaluri „Poezie vie” a fost organizat de către asociaţia menţionată în mai multe oraşe ale ţării, Constanţa, Sibiu, Iaşi, Târgovişte, Cluj Napoca, în cadrul cărora au recitat atât poeţi conscraţi cât şi debutanţi. Scopul acestor recitaluri este să aducă în faţa publicului emoţia poeziei, să prezinte apariţii editoriale, dar şi expună tinerii cu aspiraţii literare la experienţa contactului cu publicul.
Iulian Duma
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble