Retrocedările în România depăşesc deja graniţele scopului iniţial: reconstituirea dreptului asupra proprietăţii. Acum este doar o afacere, în mare parte oneroasă şi care poate aduce atingere siguranţei naţionale şi patrimoniului cultural. Aşa putem caracteriza restituirea muzeelor de Artă şi de Etnografie şi Folclor din Braşov către Biserica Evanghelică. După ce aceasta biserică a predat de bună voie şi nesilită de nimeni în 1942 toate bunurile regimului nazist, colaborând cu Grupul Etnic German, acum revendică imobilele, parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Iar cozile de topor din instituţiile statului român şi din justiţie (cu ajutorul neprecupeţit al lui Klaus Iohannis, patronul “din umbră” al Bisericii Evanghelice) se fac că uită de ceea ce s-a petrecut în anii celui de-al doilea război mondial şi refac regimul juridic al acelor vremuri.
O clădire cu cântec
Menţionăm că în imobilul în care funcţionează astăzi cele două muzee naţionale (cu un patrimoniu inestimabil) a fost sediul Comisiei Economice a Grupului Etnic German, condus de Andreeas Schimdt, un apropiat al lui Adolf Hitler. Situaţia celor două instituţii de cultură braşovene este dezastruoasă ţinând cont de condiţiile în care trebuie să funcţioneze. După ce imobilul din centrul oraşului a fost retrocedat, Biserica Evanghelică a acceptat să-l închirieze muzeelor pe o perioadă de 10 ani, dar în condiţii inacceptabile. Deşi chiria este foarte mică, evangheliştii vor să se implice în viaţa de zi cu zi a activităţii culturale, să deturneze scopul acesteia şi să transforme muzeele în instituţii de propagandă evanghelică. Astfel, aceştia vor să controleze modul de organizare a expoziţiilor, să se implice în întocmirea studiilor despre tradiţiile şi obiceiurile din zonă, iar specialiştii să devină angajaţi ai Bisericii Evenghelice, deşi vor fi plătiţi în continuare din bugetul de stat. Mai mult, muzeele sunt obligate să poarte permanent însemnele religioase ale bisericii evenghelice şi să promoveze intens valorile comunităţii germane, în detrimentul valorilor multietnice specifice regiunii ardelene. Precizăm că directorii Muzeului de Artă şi de Etnografie au refuzat să semneze contractul de închiriere şi anexele sale. Soarta muzeelor din Braşov a fost decisă de judecători, într-un joc stupid al jurisprudenţei. Biserica Evanghelică a dat în judecată, în 2003, statul român (în speţă Consiliul Judeţean, în subordinea căruia se aflau Muzeul de Artă şi Muzeul de Etnografie şi Folclor) pentru clădirea monument istoric de pe strada Ferdinand 1-3 (fosta Eroilor nr. 21). Deşi iniţial cele două instituţii de cultură au câştigat pe contencios administrativ la Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie, Biserica Evanghelică a câştigat definitiv şi irevocabil, tot la Înalta Curte, pe Codul Civil. Asta se petrecea pe 19 iunie 2012.
Mai întâi a fost sediul Asociaţiei meşteşugarilor saşi
Pentru a înţelege cum s-a ajuns la această situaţie, să facem apel la istorie. Clădirea din str. Ferdinand nr.1-3 din centrul vechi al Braşovului, a adăpostit în perioada interbelică Asociaţia meşteşugarilor saşi din Braşov (Gewerbevgrain), construită în 1902 şi apoi donată în 1939 Bisericii Evanghelice de teamă că imobilul ar fi putut fi confiscat de nazişti. De ce le-a fost frică meşteşugarilor saşi, nu au scăpat: în 1942, Biserica Evanghelică a cedat, de bună voie şi nesilită de nimeni, imobilul Grupului Etnic German. Această organizaţie (Deutsche Volksgruppe in Rumanien) a fost înfiinţată prin decretul nr.830 din 20 noiembrie 1940 ca organizaţie cu statut de persoană juridică de sine stătătoare. Cetăţenii români de etnie germană, reuniţi în Grupul Etnic German (majoritatea dintre ei activând în trupele Waffen SS), constituiau o corporaţie de drept public, pusă sub protecţia Germaniei naziste. În perioada 1940-1944 a fost singurul organism care a reprezentat comunitatea germană din România. Grupul avea sediul la Braşov, fiind condus de către Volksgruppenfuhrer Andreas Schmidt. În sediul din str. Ferdinand 1-3(unde activează astăzi cele două muzee), a funcţionat reprezentanta economică a Grupului Etnic German între 1942-1944. În 1941 s-a semnat Convenţia Generală privind Reglementarea relaţiei dintre Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană şi Grupul Etnic German prin care s-a hotărât trecerea averii fostei “Universităţi Săseşti” (desfiinţată în 1 iunie 1937), inclusiv proprietăţile Bisericii Evanghelice, la Grupul Etnic German. Convenţia a fost semnată de episcopul Wilhelm Staedel şi de Volksgruppefuhrer-ul Andreas Schmidt. Precizăm că întreg consiliul episcopal al Bisericii Evanghelice, inclusiv episcopul, a fost schimbat în 1940, astfel că noii reprezentanţi ai acestei biserici erau devotaţi regimului nazist. Începând cu 1942, Grupul Etnic German a preluat controlul asupra învăţământului în limba germană, a presei de limba germană şi a instituţiilor de cultură germane. Biserica Evanghelică din România s-a integrat de bunăvoie, cu proprietăţi cu tot, în organizaţia hitleristă.
Convenţia de Armistiţiu din 12 septembrie 1944, a impus, prin articolul 14, dizolvarea organizaţiilor pro-hitleriste din România. Prin decretul lege nr.1836 din 7 noiembrie 1944, art. 1, s-a abrogat Legea 830 din 21 noiembrie 1940 pentru constituirea Grupului Etnic German din România. Tot în acest decret s-a prevăzut ca toate bunurile care au aparţinut Grupului Etnic German să fie confiscate. Această situaţie juridică a fost consfinţită prin Tratatul de Pace de la Paris din 1946. Apoi imobilul a fost preluat de statul român, iar o instanţă de judecată a respins în 1950 dreptul ca această clădire să se întoarcă la Biserica Evanghelică. În anii ’70, aici, în clădirea din str. Ferdinand 1-3 (fosta Eroilor nr.21), s-au înfiinţat Muzeele de Artă şi de Etnografie şi Folclor din Ţara Bârsei. Ce s-a întâmplat însă în zilele noastre? Biserica Evanghelică a dat în judecată din nou statul român, pentru a pune mâna pe clădirea monument istoric din centrul Braşovului, în baza legilor privind reconstituirea dreptului de proprietate. Asta, după ce, în 1942, a donat-o naziştilor. Culmea, a şi câştigat, în final! Cu complicitatea unor funcţionari guvernamentali şi în urma unor decizii judecătoreşti absurde. Acest lucru deşi pe contencios administrativ, cele două muzee câştigaseră procesul, dar au pierdut pe Codul Civil. Magistraţii de la Tribunalul Braşov şi de la Înalta Curte au dat dovadă de o gândire obtuză, interpretând subiectiv unele articole ale legii. Nu au judecat în spiritul legii. Nu au ţinut cont că distrug două instituţii de cultură de o mare importanţă pentru zona Ardealului, că înstrăinează bunuri din patrimoniul cultural al ţării.
O judecată strâmbă
Astfel, în decizia pe fond a Tribunalului Braşov se arată că “titlul în temeiul căruia a fost preluat bunul imobil în litigiu (n.r. de statul român după al doilea război mondial) este nevalabil, întrucât el a vizat o persoană, care la data emiterii acestuia nu avea calitatea de proprietar al bunului, respectiv Grupul Etnic German din România. În acest sens instanţa constată că, în susţinerea poziţiei sale procesuale, pârâtul Judeţul Braşov (n.r. în speţă Consiliul Judeţean, care are în subordine cele două muzee) a afirmat că dovada existenţei dreptului de proprietate al Grupului Etnic German din România asupra bunului imobil aflat în litigiu, la data emiterii titlului de preluare, este reprezentată de “Convenţia pentru reglementarea raporturilor Bisericii Regnilocale Evanghelice faţă de Grupul Etnic German”. În art.3 pct. 7 din Convenţie se prevedea că predarea averii Bisericii către Grup urma să se realizeze în baza hotărârilor reprezentanţilor comunităţii bisericeşti pentru averea comunităţii locale şi a declaraţiilor de primire din partea Grupului, documente care nu au fost niciodată întocmite. De asemenea, se reţine că potrivit menţiunilor existente în acest articol din Convenţie, actul juridic mai sus menţionat putea să producă efecte juridice numai la data adoptării legii de scutire de impozite excepţionale pentru transcrierea drepturilor de proprietate, act normativ care nu a fost niciodată adoptat. Tribunalul reţine, de asemenea, că la data la care a fost perfectată convenţia mai sus arătată, era în vigoare art.431 din Codul civil austriac, care conferă efectul constitutiv de drepturi al înscrierii în cartea funciară. Aşa cum am arătat, în evidenţele de către cartea funciară, asupra bunului imobil în litigiu, nu a fost intabulat niciodată dreptul de proprietate al Grupului Etnic German din România, calitatea de proprietar tabular având-o reclamanta, în privinţa căreia Legea nr.485/1944 şi Legea nr.1022/1945 nu produceau efecte juridice, întrucât aceste acte normative reglementau situaţia juridică a bunurilor care au aparţinut Grupului Etnic German”.
Din păcate acest punct de vedere este împărtăşit şi de judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în decizia luată în 19 iunie 2012: “Instanţele fondului au reţinut corect că preluarea bunului pe numele Grupului Etnic German, prin aplicarea Decretului-Lege nr.485/1944 (potrivit căruia s-a abrogat Legea 830/1940 pentru constituirea Grupului Etnic German, statul român devenind proprietar al bunurilor aparţinând acestuia), s-a făcut eronat, în condiţiile în care acesta nu figura ca proprietar al imobilului, adevăratul proprietar tabular fiind Biserica Evanghelică Braşov”.
sursa:ancheteonline.ro
