Campionatul de viteză și îndemânare auto Rally Sprint 2026 a continuat
în weekend cu etapa a doua a sezonului, desfășurată pe circuitul Dakar
Ring de lângă localitatea maghiară Hajdúhadház. La start s-au aliniat 46
de piloți din mai multe județe ale României, care și-au măsurat forțele
pe unul dintre cele mai tehnice trasee din calendar.
Competiția a fost organizată excelent de CS Auto-Karting Rider’s Satu Mare și ACS XPO Motorsport Baia Mare, sub egida Automobil Clubului Român (ACR), cu sprijinul partenerilor tradiționali.
Circuitul Dakar Ring le-a oferit concurenților un adevărat test de precizie și reflexe. Succesiunea rapidă de viraje și schimbările de ritm au pus la încercare atât experiența piloților, cât și capacitatea acestora de a găsi trasele ideale pe un asfalt foarte solicitant. La concurs au participat sportivi din Maramureș, Satu Mare, Bistrița-Năsăud, Bihor, Sălaj, Cluj, Arad și Iași.
Organizatorii au subliniat faptul că revenirea etapei pe Dakar Ring aduce un plus de valoare campionatului, circuitul modern oferind condiții ridicate de siguranță și contribuind la dezvoltarea nivelului competițional al seriei Rally Sprint.
Etapa s-a desfășurat fără incidente, aspect datorat și măsurilor stricte de securitate impuse de organizatori. Piloții au acumulat puncte în mai multe categorii: juniori, debutanți, clasele avansate H1–H5, feminin, open și super open, acolo unde duelurile au fost extrem de spectaculoase.
Automobil Clubul Român continuă să sprijine Campionatul Rally Sprint, competiție considerată o importantă rampă de lansare pentru tinerii piloți.
Următoarea etapă a campionatului este programată pe 20 iunie, la Satu Mare, pe circuitul din Poligonul ACR. A treia rundă va fi edicate în special juniorilor și debutanților și va face parte din tradiționala competiție CEC ORI CUP România.
Clasamente – Rally Sprint 2026, etapa a II-a
Dakar Ring – Hajdúhadház
Juniori
1.Matei Cara (Iași, Citroen C2 VTS)
2.Vladimir Nicolae Orza (Bistrița, Honda Civic)
3.Andrei Chiș (Satu Mare, Honda Civic)
Categoria DH
1.Adrian Daniel Fülöp (Satu Mare, Mazda MX5)
2.Marius Vasile Brișcan (Zalău, Alfa Romeo)
Categoria AH1
1.Andreas Ciataras (Arad, Peugeot 207)
2.Marcus Ciataras (Arad, Suzuki Ignis)
3.Attila Szabó (Vetiș, Ford Street Ka)
Categoria AH2
1.Emerich Gindele (Carei, Mazda MX5)
2.Dragoș Albert (Satu Mare, BMW E36)
3.Ioan Merca (Carei, Mazda MX5)
Categoria AH3
1.Zsolt Kürti (Marghita, BMW E36)
2.Florin Stecka (Satu Mare, BMW 318)
Categoria AH4
1.István Bekő (Cluj-Napoca, Subaru Impreza)
Categoria AH5
1.Andrei Vajda (Satu Mare, Buggy)
2.Daniel Domuța (Satu Mare, Speedcar GT1000)
3.Patrick Vezentan (Satu Mare, CrossKart)
Open
1.Emerich Gindele (Carei, Mazda MX5)
2.Matei Cara (Iași, Citroen C2 VTS)
3.Vladimir Nicolae Orza (Bistrița, Honda Civic)
Super Open

3.István Bekő (Cluj-Napoca, Subaru Impreza)