Adrian Dabija și-a păstrat titlul național, Alex Oroian a urcat pe podium

Adrian Dabija și-a păstrat titlul național, Alex Oroian a urcat pe podium

















Spadasinul Adrian Dabija a confirmat încă o dată statutul de lider al probei masculine de spadă, cucerind pentru al doilea an consecutiv titlul național individual. Sportivul de la CSM Olimpia Satu Mare a avut un parcurs impecabil în sala Sala de Scrimă „Alexandru Csipler”, unde a încheiat competiția fără înfrângere. Tot pentru clubul sătmărean, Alex Oroian a obținut medalia de bronz.
Elevul antrenorilor Csiszár Ferenc, Nagy Lehel și Adrian Szilagyi a dominat încă din faza grupelor, unde a câștigat toate cele șase asalturi disputate și a intrat pe tabloul principal din postura de principal favorit. În eliminările directe, Dabija a trecut mai întâi de colegul său Tudor Surducan, după un duel echilibrat încheiat 15–13, apoi i-a învins clar pe Raul Turfan (CSU Târgu Mureș) cu 15–9 și pe Ștefan Corbu (LPS Craiova) cu 15–8.
Semifinala a adus un nou duel între sportivii Olimpiei, Adrian Dabija și Alex Oroian. Campionul en-titre și-a impus ritmul și s-a calificat în finală după o victorie cu 15–10. În ultimul act, Andrei Timoce, de la UNEFS București, nu a reușit să răstoarne calculele hârtiei, iar Dabija s-a impus din nou cu 15–10, păstrând trofeul la Satu Mare.
Performanța delegației sătmărene a fost completată de medalia de bronz obținută de Alex Oroian. În clasamentul final al competiției, Szép Márton a ocupat locul 13, Mézinger Márton s-a clasat pe 18, Szabó Szabolcs pe 19, iar Tudor Surducan a încheiat pe locul 30, într-un concurs cu 54 de participanți.
Campionatul Național continuă vineri cu întrecerea pe echipe, unde CSM Olimpia Satu Mare țintește al optulea titlu consecutiv.



Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
UVVG
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda