Baschet feminin
Péter Éles: „A fost un sezon de vis”
L sătmăreanul , campion în Ungaria cu NKA Universitas Pécs, a acordat un interviu pentru GNV în care vorbește despre performanța obținută în baschetul feminine din țara vecină
Plecat din Satu Mare în urmă cu 12 ani, Péter Éles a ajuns să construiască una dintre cele mai solide echipe din baschetul feminin maghiar. Ca director sportiv la NKA Universitas Pécs, sătmăreanul a cucerit în această primăvară titlul de campion al Ungariei, după o finală câștigată fără drept de apel, 3-0 cu DVSK Miskolc. Iar Peter Eles ne-a acordat un inetrviu în care vorbește despre familie, dorul de casă, viața într-o familie care respiră baschet și diferențele dintre baschetul feminin din Ungaria și România.
– Au trecut 12
ani de când ai plecat din Satu Mare. Ce ți-e cel mai dor de acasă, dincolo de
baschet?
– Evident, cel mai dor mi-e de părinți. Ei sunt în continuare la Satu Mare,
sora mea e în Belgia, iar eu la Pécs. Îmi dau seama cât le e de greu fără noi,
dar așa e în viață, fiecare trăiește acolo unde și-a găsit rostul. Din păcate,
deși distanța dintre Pécs și Satu Mare nu e așa mare, ajung rar acasă, mai ales
pentru că baschetul îmi ocupă sfârșiturile de săptămână și uneori chiar
sărbătorile.
– Ai o familie
de baschet. Cum e viața într-o casă în care toată lumea respiră sportul acesta?
– Viața este o organizare continuă. Soția mea și-a încheiat cariera de
jucătoare după ce a născut, iar acum este antrenoare la academie și lucrează și
pentru Federația Maghiară de Baschet. În vară începe și cursurile FIBA pentru o
licență internațională. Trebuie să planificăm fiecare zi: cine duce fetița la
grădiniță, cine o ia, cum ne organizăm după-amiezile când amândoi avem
antrenamente. Cel mai greu este când eu plec câte trei zile pentru meciurile
din cupele europene, dar ne ajută și socrii, așa că ne descurcăm.
– Soția ta are
și ea o carieră importantă. Cât de mult vă influențează baschetul viața de zi
cu zi?
– Discutăm zilnic despre baschet, despre ce se întâmplă în Ungaria, în România
sau în lume. Atât eu, cât și Niki, am participat în ultimii ani la programele
de vară ale Federației Române de Baschet, deci nu m-am rupt deloc de baschetul
românesc. Ea a fost jucătoare de lot național, a câștigat titluri și cupe, iar
opinia ei este extrem de importantă pentru mine. E și un fapt amuzant că eu
sunt șeful ei la academie, dar asta rămâne doar motiv de glumă în familie.
– Cum e rolul
de tată pentru tine? E mai greu decât cel de director sportiv?
– E un rol nou, dar infinit mai frumos decât orice altceva. Noa va împlini trei
ani pe 2 iunie și parcă totul a trecut foarte repede. De obicei, eu o duc
dimineața la grădiniță. Merge la o grădiniță cu profil sportiv, parteneră a
academiei noastre, unde copiii fac zilnic activități fizice și descoperă
sporturi precum judo, înot sau patinaj. Sunt un tată extrem de mândru. Practic,
Noa crește la academie, în sală, printre jucătoare. Acum deja se joacă puțin cu
mingea și începe să învețe, în glumă spun, tainele antrenoratului: știe să
arate semnul pentru schimbare sau time-out.
– Titlul
câștigat acum cu NKA Universitas Pécs. Care a fost cheia acestui sezon aproape
perfect?
– A fost al doilea sezon în care am mers pe mâna aceluiași lot, schimbând doar
două jucătoare vara trecută. Am rămas fideli principiului de a acorda șanse
tinerelor din academie și jucătoarelor autohtone. Am avut doar două straniere
în lot, în timp ce principalele rivale aveau câte cinci. Mai mult, una s-a
accidentat înainte de final, iar cealaltă a plecat în WNBA înaintea finalei.
Practic, ultimul act l-am jucat doar cu jucătoare maghiare. Toată lumea ne
dădea șansa a doua, dar am câștigat finala cu 3-0 și am închis sezonul cu 28 de
victorii și o singură înfrângere.
– Ce înseamnă
pentru tine acest trofeu, într-un moment în care ești implicat și la nivel de
academie?
– Înseamnă enorm. Fiind responsabil și de partea feminină a academiei, este
foarte important să oferim continuitate tinerelor și la nivel de senioare. În
finală am avut în primul cinci un conducător de joc de 19 ani și un pivot de 18
ani, iar ambele au jucat extraordinar. Din punctul de vedere al academiei, a
fost un sezon senzațional. Eszter Rátkai a fost draftată în WNBA de Phoenix
Mercury, iar Dorka Juhász a fost desemnată MVP-ul sezonului din Euroligă.
Pentru mine, după aproape 30 de ani în baschet, a fost cel mai bun sezon din
carieră.
– Cum vezi acum
baschetul feminin din Ungaria comparativ cu cel din România?
– Ungaria este mult peste România în acest moment, mai ales datorită
rezultatelor de la nivel juvenil și al echipei naționale. Ungaria este
calificată la Campionatul Mondial din 2026, între primele 16 echipe ale lumii,
în timp ce România nici măcar nu reușește să treacă de pre-calificările
europene. Și la cluburi diferența este mare: Ungaria a avut două echipe în
Euroligă, România niciuna. Totuși, se văd și în România semne bune la nivel
juvenil și cred că există intenția de a crește nivelul.
– Știu că ai
rămas conectat cu România. Unde crezi că am progresat și unde mai avem de
lucru?
– Am progresat la nivel de federație și mai avem mult de lucru la nivel de
antrenori. Este un subiect amplu și aș putea vorbi pagini întregi despre asta.
– Dacă ar fi să
te întorci pentru o zi la Satu Mare, ce ai face prima dată?
– Mi-aș vizita părinții și prietenii, ceea ce nu am reușit să fac suficient de
des în ultimii ani. Și chiar voi avea ocazia asta pe 22 mai, la întâlnirea de
35 de ani de la absolvirea liceului.
A consemnat Florin-Cristian Mureșan
