Retrocedările în România depăşesc deja graniţele scopului iniţial: reconstituirea dreptului asupra proprietăţii. Acum este doar o afacere, în mare parte oneroasă şi care poate aduce atingere siguranţei naţionale şi patrimoniului cultural. Aşa putem caracteriza restituirea muzeelor de Artă şi de Etnografie şi Folclor din Braşov către Biserica Evanghelică. După ce aceasta biserică a predat de bună voie şi nesilită de nimeni în 1942 toate bunurile regimului nazist, colaborând cu Grupul Etnic German, acum revendică imobilele, parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Iar cozile de topor din instituţiile statului român şi din justiţie (cu ajutorul neprecupeţit al lui Klaus Iohannis, patronul “din umbră” al Bisericii Evanghelice) se fac că uită de ceea ce s-a petrecut în anii celui de-al doilea război mondial şi refac regimul juridic al acelor vremuri.
O judecată strâmbă
În luarea acestor decizii ale instanţelor, o mână de ajutor au dat şi funcţionarii de la Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România. Astfel, primarul Sibiului, Klaus Iohannis, un enoriaş şi un lider din umbră al Bisericii Evanghelice s-a folosit de “relaţiile” sale de la Bucureşti şi a obţinut o decizie de retrocedare a imobilului în care funcţionau cele două muzee din Braşov, pe 8 aprilie 2008. Nu s-a ţinut cont că acest caz era pe rol la instanţele de judecată.
O instituţie centrală a statului s-a implicat în dosar, devenind avocatul unei persoane private (Biserica Evanghelică), în lupta pentru păstrarea unui bun care aparţinea statului român!!! Şi asta în virtutea relaţiilor speciale pe care Iohannis le avea cu preşedintele de la acea vreme al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţii-ANRP (în subordinea căreia funcţiona comisia specială pentru retrocedarea unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase), Ingrid Zarrour. Mai mult, este de condamnat şi faptul că Ministerul Culturii nu a reacţionat în niciun fel, neavând niciun gest de a proteja două instituţii de cultură din Braşov. De ce? Este de notorietate prietenia la “cataramă”a lui Iohannis cu ministrul Culturii de atunci, Adrian Iorgulescu.
Ca intervenient în proces, Comisia specială din cadrul ANRP susţine într-o întâmpinare la Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie, în data de 24.11.2009, că “pe baza actelor doveditoare, depuse de subscrisa la dosarul cauzei, a reieşit, neîndoielnic, faptul că, la momentul preluării abuzive, respectiv în data de 5 august 1949 (aşadar în perioada de referinţă a legii), proprietar tabular al imobilului în cauză era Comunitatea Bisericească Evanghelică Braşov”.
În acest context, putem spune că Muzeul de Artă şi Muzeul de Etnografie şi Folclor nu au avut nicio şansă în faţa acestei reţele de samsari imobiliari, care au acţionat într-o structură bine organizată, având oameni bine plasaţi în zone de influenţă politică şi judiciară. Nu putem acuza de rea credinţă instanţele de judecată, dar putem constata existenţa unui trend nociv de soluţionare favorabilă, pe bandă rulantă a mai tuturor cererilor de revendicare de imobile în baza legilor de reconstituire a dreptului de proprietate. Un trend extrem de păgubos, care a dus în ultimii ani la devalizarea patrimoniului imobiliar şi cultural al ţării. De menţionat este şi faptul că Biserica Evanghelică a avut ca avocat pe Liliana Şelaru, fost procuror DNA (una dintre cei trei procurori care avea dreptul să dea liber la interceptări), soţul acesteia fiind director executiv în consistoriul Bisericii Evanghelice.
Biserica Evanghelică a colaborat cu regimul hitlerist
În apărarea sa, Consiliul Judeţean şi muzeele de Artă şi de Etnografie şi Folclor au susţinut permanent faptul că statul român a preluat imobilul din str. Ferdinand nr.1-3 (fosta Eroilor 21) în mod legal, fiind confiscat de la Grupul Etnic German, care intrase în proprietatea acestuia în urma unei convenţii de reglementare a raporturilor dintre Grup şi Biserica Evenghelică. Trebuie menţionat că această convenţie a avut caracter de lege, care a fost tipărită în Monitorul Oficial. Documentul prin care Biserica Evanghelică a donat toate bunurile sale (cu excepţia lăcaşurilor de cult) Grupului Etnic German a fost adus la cunoştinţa statului român condus la acea vreme de mareşalul Ion Antonescu, care a luat act de această măsură şi nu a ridicat obiecţii.
De altfel, Grupul Etnic German era o entitate juridică care funcţiona în cadrul statului român şi reprezenta interesele comunităţii germane din România. Drept urmare, această trecere de proprietate de la o entitate juridică la alta s-a făcut prin lege a statului român, nu a fost doar o decizie internă în cadrul organizaţiilor săseşti. De aceea, sunt inexplicabile argumentele susţinute de magistraţi, care au susţinut că imobilul în litigiu nu a fost niciodată în proprietatea Grupului Etnic German pentru că nu a fost intabulat. Înscrierea în Cartea Funciară a imobilului din str. Ferdinand nu putea să fie decât parte a punerii în aplicare a unei decizii luate de transfer de proprietate de la Biserica Evanghelică la Grupul Etnic German. Acest lucru este demonstrat de faptul că imediat după ce s-a semnat respectiva Convenţie, clădirea Bisericii Evanghelice s-a transformat în sediul Comisiei Economice a Grupului Etnic German, coordonate direct de Volksgruppenfuhrer Andreas Schmidt.
Astfel, în Convenţia Generală pentru reglementarea raportului Bisericii Evanghelice de confesiune augustană faţă de Grupul Etnic German se arată că “în sprijinul ideologiei naţional socialiste, conducerea grupului etnic german asigură ca şi celorlalte confesiuni în cadrul grupului etnic german, aşa şi Bisericii Evanghelice din România, libertatea credinţei ei religioase, fără ca prin această libertate, să se abuzeze pentru a se aduce o periclitare a existenţei grupului etnic sau o violare a simţului moral al rasei germane. Biserica Evanghelică din România se încadrează, fără a avea pretenţie de conducere politică, fără vreo rezervă în noua ordine de viaţă a poporului german şi în special a grupului etnic german”. La art.17, litera b, se spune că “în proprietatea grupului etnic se vor preda gratuit cu toate sarcinile, datorii, impozite şi taxe: 1. Averea care mai înainte în mod legal a aparţinut de averea obştei, fosta Universitate Săsească(…). Din acea avere mobilă şi imobilă care serveşte scopurilor lucrative, se va preda în proprietatea grupului etnic, fără despăgubire”.
Era evident: imobilul a fost în proprietatea naziştilor
În recursul depus la Curtea de Apel Braşov, în data de 9 august 2011, avocaţii Consiliului Judeţean şi ai Muzeului de Etnografie şi Folclor susţin că “acest imobil a fost preluat în proprietatea statului de la Grupul Etnic German din România în baza legii nr.485 din 7 noiembrie 1944 care a abrogat legea nr.830 din 21.11.1940 pentru constituirea Grupului Etnic German, reprezentantul Partidului Muncitoresc Naţional-Socialist German din ţara noastră. Este de menţionat că Legea 485/1944 a urmărit înlăturarea efectelor Dictatului de la Viena din 30.08.1940 prin care s-a impus un regim de excepţie minorităţii germane din România, potrivit căruia, cetăţenii germani din ţara noastră afiliaţi Grupului Etnic German formau o corporaţie de drept public, cu personalitate juridică ce se aflau sub protecţia Germaniei naziste. Totodată, aşa cum rezultă din Raportul Preşedintelui Consiliului de Miniştri şi al Ministerului Justiţiei nr.357.085 din 7 octombrie 1944, adoptarea Legii nr.485/1944 a apărut ca o necesitate istorică la momentul respectiv şi nu ca un act abuziv care a avut drept scop restabilirea suveranităţii Statului Român şi a egalităţii cetăţenilor acestuia în faţa legii, precum şi executarea dispoziţiilor art.15 din Convenţia de Armistiţiu. Actul normativ, respectiv Legea 485 din 07.10.1944 publicată în Monitorul Oficial nr.233 din 08.10.1944, este anterior perioadei 6 martie 1945-22 decembrie 1989 (n.r. toate legile de reconstituire a dreptului de proprietate se referă la perioada de după 1945). Este irelevant faptul că Grupul Etnic German nu s-a intabulat în CF, convenţia încheiată, care constituie act perfect valabil de transmitere a dreptului de proprietate, menţionează la punctul 12 lit.b ca “în proprietatea grupului etnic german se predă…” În consecinţă, convenţia are valabilitate între părţile contractante şi a avut loc translaţia dreptului de proprietate extratabular neconstestată de părţi la data încheierii, imobilul fiind folosit ulterior transmiterii dreptului de proprietate către Grupul Etnic German care organiza diferite întruniri specifice ceea ce demonstra faptic, dar şi de drept, calitatea de proprietar”.
Mai mult, reprezentaţii statului român menţionează că “instanţa de fond afirmă în mod absolut şi în aceeaşi măsură eronat, ca o stare de fapt evidentă, deşi nu s-a administrat nicio probă în acest sens că “Biserica Evanghelică nu a transferat niciodată dreptul său de proprietate asupra imobilului către Grupul Etnic German”. Concluzia instanţei este evident falsă întrucât imobilul a fost folosit de către Grupul Etnic German, fiind de notorietate faptul că adunările grupului filogerman de la acea data erau organizate şi ţinute în acest imobil, iar reclamanta nici nu a dovedit că acest imobil a fost închiriat Grupului Etnic German”.
“Întabularea şi caracterul constitutiv al dreptului de proprietate are efecte erga omnes în sensul opozabilităţii faţă de terţi, dar între părţile contractante, convenţia de înstrăinare este perfect valabilă. Caracterul constitutiv de drepturi al operaţiunii formale de intabulare nu poate fi opus principiului liberului circuit civil al imobilelor. Legea nr.7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare nu mai introduce acest principiu al caracterului constitutiv de drepturi prin intabulare susţinând doar necesitatea intabulării în cazul înstrăinării imobilului”, se mai arată în argumentaţia reprezentanţilor statului, care au atacat cu apel decizia luată de Tribunalul Braşov.
sursa:ancheteonline.ro
