More


    50 de ani cu Regele Hagi

    =

    hagi

    Se întâmpla demult, tare demult. Se întâmpla în februarie 1965, pe când România încă mai era condusă de Gheorghiu-Dej, iar Ceaușescu nu gustase din dulceața diabetică a puterii absolute.

    Trecuse miezul nopții de 4 spre 5 februarie. În pustiul alb al iernii, satul Săcele părea încremenit între Dunărea dobrogeană, Munții Măcinului, delta înghețată și marea cea mare. O noapte geroasă, în care zăpada, spulberată de un vânt turbat, biciuia ferestrele căsuței de la marginea satului, dinspre pârâul numit Derea. Când pe Chirața Hagi au apucat-o durerile facerii, Iancu, bărbatu-său, a dat fuga la moașa satului, o machidoancă trecută de 80 de ani, care locuia în apropiere.

    Numele bătrânei era Chirața Terzi, dar toată lumea îi zicea Baba. Chiraței Hagi, căreia îi moșise și primii trei copii, îi venea un fel de mătușă. De fapt, Baba moșise aproape tot satul. Dintre oamenii ce trăiau în Săcele, puțini erau cei pe care bătrâna Terzi nu-i asistase la naștere.

    Atunci, pe 5 februarie 1965, puțin după ora 1.00, în crucea nopții, a venit pe lume un băiețel care, ca și fratele său dispărut prematur, a primit numele Gheorghe.

    Când au hotărât asta, Iancu și Chirața au trecut peste o vorbă din bătrâni, conform căreia un copil nu trebuie să poarte același nume cu un frate mort, pentru că va avea aceeași soartă. Dorința de a nu pierde din familie numele Gheorghe, cel purtat de bunicul din partea tatălui, a fost pentru Iancu Hagi mai mare decât spaima de a înfrunta o tradiție care venea din negura timpului.

    Nașterea copilului n-a fost una obișnuită. Mezinul familiei Hagi a venit pe lume învelit în “cămașă” – cum se spunea la țară -, adică în placentă. A fost curățat de Baba, care, știind cât de rare sunt astfel de cazuri, a făcut o predicție, în vorbirea “țânțărească” a machidonilor: “Băiatul acesta va avea parte de multă bogăție. Va fi om mare și va sta pe un munte de bani“. Iancu și Chirața s-au bucurat să audă asemenea cuvinte, dar în acele clipe, crezând că fuseseră spuse doar pentru încurajare, nu le-au acordat atenție. Peste ani aveau să-și dea seama că Baba avusese dreptate.

    De la noaptea aceea miraculoasă, pe care destinul a așezat-o peste pustietatea Dobrogei înghețate, au trecut 50 de ani. Iancu s-a dus de mult în lumea celor drepți, la fel și Chirața, iar Baba Terzi e oale și ulcele. Satul e tot acolo, la fel și căsuța care i-a fost maternitate micului prinț al familiei Hagi. Până și Dereaua e la locul ei, încăpățânându-se să curgă dinspre colinele de la miazănoapte spre centrul satului, prin fundul grădinii lui Iancu Hagi.

    Au dispărut Iancu și Chirața, dar au apărut Ianis și Kira. Fără “cămașă” la naștere, fără moașă cu mâini magice și vorbe meșteșugite, dar cu un tată celebru, o mamă delicată și “multă bogăție”. În plus, cu o moștenire care le poate marca destinul: talentul de actriță (Kira) și cel de fotbalist (Ianis).

    Arată bine viața lui Hagi la 50 de ani! Un tablou pictat cu migală, sânge și sudoare de băiatul antrenat printre ciulinii din Săcele pentru a fi aclamat pe “Santiago Bernabeu”, “Nou Camp”, “San Siro”, “Ali Sami Yen” sau “Wembley”. Următorii 50 de ani vor fi ai Kirei și ai lui Ianis. Adică, ai eternizării lui Gică Hagi, prin copiii săi – cel mai mare trofeu al unei vieți fabuloase.

    Grigore Cartianu



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img