Indicatoare rutiere multe, dar prost amplasate

Indicatoare rutiere multe,  dar prost amplasate

În urbea de pe Someş au apărut ca şi ciupercile după ploaie sute de noi indicatoare rutiere. La prima vedere, treaba este de lăudat. Nu de alta, dar într-un oraş în care şmecherii de la volan invocă drept scuză în faţa poliţiştilor lipsa indicatoarelor rutiere, o astfel de măsură este aparent de lăudat. Doar că în graba de a le monta acestea au fost puse cam aiurea. De exemplu, într-o mare intersecţie romană, cu valoare de piaţă, şoferii care vor să meargă spre Oradea sunt trimişi înspre Baia Mare. Ce-i drept, se poate ajunge şi pe această rută. Şoferii merg spre Livada, o iau la stânga spre Halmeu pentru a ieşi din ţară, străbat vestul Ucrainei, intră în Ungaria, iar apoi din nou în România prin Vama Borş. Dar ne cam îndoim că cei care au montat acel indicator s-au gândit cam la acest traseu. Puţin mai jos, dar în aceeaşi zonă, se suprapun alte două indicatoare. Cel vizibil este indicatorul care te trimite din nou spre Oradea, iar cel acoperit te trimite spre Negreşti-Oaş şi Baia Mare. Aşadar, urbea de pe Someş a fost blindată cu semne de circulaţie. Dacă le montau după regulile logicii elementare, atunci chiar că era de lăudat.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble