Şi disponibilizaţi, şi acuzaţi de colaborare cu infractorii

Şi disponibilizaţi, şi acuzaţi de colaborare cu infractorii

Foştii frontierişti, disponibilizaţi în urma concursurilor măsluite de acum câţiva ani, s-au făcut foc şi pară când au aflat că sunt acuzaţi de pactizare cu infractorii. Şeful cel mare al frontieriştilor de pe graniţa cu Ucraina a aruncat informaţia pe piaţă în cursul săptămânii trecute. Acesta a afirmat că unii contrabandişti beneficiază de sprijinul foştilor poliţişti de frontieră, care au fost eliminaţi din sistem. Pasămite, din acest motiv oamenii legii nu reuşesc să le vină de hac contrabandiştilor de ţigări. Nici nu e de mirare că aceste afirmaţii au stârnit profunde nemulţumiri. Marele şef de pe graniţa cu Ucraina nu a suflat un cuvinţel despre examenele măsluite de actualii săi protejaţi. În urma acestor examene, cei fără pile şi bani şi-au pierdut locurile de muncă de pe o zi pe alta. În schimb, alţi colegi de-ai lor care abia reuşesc să se exprime coerent şi întâmpină în mod vizibil greutăţi la completarea unui proces verbal au rămas în sistem. De parcă n-ar fi de ajuns că au fost daţi afară în mod ilegal, acum sunt acuzaţi la grămadă că s-au pus în slujba infractorilor. Cei disponibilizaţi şi revoltaţi susţin că în sistem sunt mult mai mulţi indivizi aflaţi în slujba infractorilor decât în rândul lor. Dacă au dreptate, atunci treburile sunt grave de tot.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble