Odată cu nebunia cumpărăturilor de Paşte, sătmărenii sunt atenţionaţi să fie cu băgare de seamă atât la ceea ce cumpără, precum şi la cât cumpără. Din practica anilor precedenţi, unii precupeţi sătmăreni, fie că este vorba despre cei din magazine sau cei din pieţe, şi-au făcut un obicei de a trage mici ţepe. Cum nu-i mai pot înşela pe cumpărători la bani, pentru că „Antifrauda” stă călare pe ei, la propriu, comercianţii au găsit o altă metodă. Pe lângă deja obişnuita injectare cu apă a legumelor, fructelor sau chiar a cărnurilor, în magazine se practică umflarea gramajului. Adică un produs care are 900 de grame, este vândut în magazine ca fiind de un kilogram. În pieţe se fură puţin şi la cântar. Astfel, dacă se cumpără cinci kilograme de mere, în sacoşă vor fi puse 4,8-4,9 kilograme, fără ca sătmăreanul să-şi dea seama dacă nu este suficient de atent. Despre diferenţa de preţuri dintre cele afişate pe raft şi cele de la casa de marcat este inutil să mai vorbim deoarece este o practică aproape universală în magazinele din Sătmar. În această situaţie, sătmărenii ar trebui să fie foarte atenţi când se duc la cumpărături. Pentru că, potrivit unei zicale româneşti, cine nu cască ochii, cască punga.




















