Noii penelei, avându-i în frunte pe foştii pedelei, au protestat ieri pe platou . Bucuria a fost mare că n-a trecut moţiunea de cenzură în Parlament. Ca dovadă a acestei bucurii, peneleii au adus cu ei lăutari şi ţâpuritoare. Participarea a fost extrem de numeroasă, la miting fiind prezente circa 60 de persoane. Ultimele 20 dintre ele, aflate mai în spate, n-au avut nicio treabă cu protestul. Se vedea de la o poştă că au fost aduşi cu japca. Mai multă gălăgie au făcut cei doi câini care însoţeau grupul, scoşi la plimbare de peneleii veniţi să se bucure de eşecul moţiunii. Au scandat ei ce-au scandat, însă nu prea s-au sincronizat. După 15 minute de muzică şi voie bună, urmate de câteva scandări anemice, peneleii au plecat la fel de veseli precum au venit. Nu este exclus ca după aceea chiar să fi sărbătorit. Nu de alta, dar dacă reuşea moţiunea erau în mare belea, căci habar n-au să conducă ţara. Au mai condus-o ei în trecut, când salariile şi pensiile le-au tăiat, iar în ţară s-a înregistrat cel mai mare jaf generalizat. Prin protestul lor, peneleii au reuşit doar să stârnească cel mult amuzamentul trecătorilor.




















