Serviciul pentru (ne)siguranţa traficului

Serviciul pentru (ne)siguranţa traficului
|

Orice pădure mai are şi uscături, spune un proverb românesc. Este o ipoteză verificată la maxim şi confirmată de realitatea sătmăreană zi de zi. De această dată, doi angajaţi ai Serviciului pentru Siguranţa Traficului au fost surprinşi într-o ipostază mai puţin onorabilă în raport cu contribuabilii sătmăreni. Deşi ei ar trebui să dea exemplu de respectare a legii, în special a hotărârilor de consiliu local, nu prea se întâmplă acest lucru. Concret, doi angajaţi şi-au parcat maşina de serviciu aproape în mijlocul străzii Petru Bran, astfel încât circulaţia a fost îngreunată. “Serviciul Public Siguranţa Traficului are ca scopuri principale fluidizarea traficului staţionar precum şi menţinerea sub control a zonei centrale, în condiţiile în care în municipiu sunt înregistrate aproape 50.000 de vehicule, la care se adaugă traficul extern, datorat vecinătăţii cu frontiera”, se arată în statutul Serviciului pentru Siguranţa Traficului. Or, în lumina acestei poziţii, cei doi angajaţi cam fac notă discordantă. Atunci, cum să respecte ceilalţi şoferi legislaţia în vigoare, când tocmai cei care trebuie să impună prevederile legale o încalcă?! Suntem convinşi că nu este o practică generalizată în cadrul serviciului, dar gestul celor doi angajaţi cam pune într-o lumină nefavorabilă activitatea celorlalţi angajaţi.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble