Consilier liberal cu activitate extinsă

Consilier liberal cu activitate extinsă

Umblă vorba prin micuţul Carei că marele consilier liberal, care a vândut pe PFA-ul său aparate de filtrare a apei şi accesorii în valoare de peste 40.000 de euro şcolilor careiene ar fi avut o activitate mult mai extinsă. Potrivit bârfelor, acesta ar fi vândut respectivele aparate de filtrare a apei şi altor şcoli din zona Careiului, în special la cele la care un coleg de-al său de partid a ocupat funcţii de conducere. Aşa se fac afacerile de partid. De asemenea, se mai bârfeşte că aparate de filtrare a apei au ajuns şi în unele instituţii publice, în special în cele subordonate Consiliului Local Carei. Însă cel mai revoltător zvon e că acelaşi consilier local ar fi vândut şi calculatoare şcolilor careiene, cărora le-a votat bugetul. Despre activitatea sa de director judeţean la o agenţie de îmbunătăţiri nu mai are rost să mai povestim. Toată lumea ştie de contractul de închiriere al unei case de oaspeţi, pe care l-a semnat la dublu, adică atât în calitate de director cât şi de beneficiar, respectiv de chiriaş pe următorii câţiva ani. Şi ANI ar rămâne îngrozită la atâtea conflicte de interese în cazul unei singure persoane.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble