Câţi şoferi mai avem?!

Câţi şoferi mai avem?!

Aglomeraţia din traficul rutier produsă în decembrie din cauza numărului mare de persoane care au ales să se deplaseze cu autovehiculele a scos la iveală un fenomen pe cât de interesant, pe atât de alarmant. Au existat foarte multe, poate prea multe, situaţii în care trebuia să se aplice regula priorităţii de trecere, mai exact a priorităţii de dreapta. Nu mică le-a fost mirarea şoferilor care au constatat că această regulă nu se aplică în multe cazuri, fiind nevoiţi să reconsidere tot ceea ce ştiau sau au învăţat pe băncile şcolilor de şoferi. Circulaţia în astfel de situaţii s-a făcut după regula tupeului, denumită “regula bucureşteanului”. Pentru corecta informare a celor care au uitat sau şi-au luat permisul la “promoţie”, le spunem că în situaţia în care două vehicule se apropie simultan de o intersecţie, venind de pe drumuri publice pe care nu sunt instalate indicatoare de prioritate, vehiculele care vin dinspre dreapta au prioritate de trecere. De asemenea, când două vehicule urmează să se întâlnească într-o intersecţie dirijată prin indicatoare venind de pe două drumuri unde sunt instalate indicatoare cu aceeaşi semnificaţie, cel care vine din dreapta are prioritate. Mai concret, dacă o maşină îţi cade în dreapta, în cele două situaţii enumerate mai sus, are prioritate. Nimic mai simplu! Sau nu?!

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble