Ploaie, grevă, ultim sunat. Maşini, multe maşini, claxoane, nervi. Totul ieri în trafic, în Centrul Vechi şi în cel Nou chiar. S-a mers bară la bară şi am zice că nu mult a fost să avem şi bară peste bară...De parcat cam greu... Era o idee de afacere să deschizi în centru un soi de... Flower Drive (după modelul Mc Drive)... Comanzi buchetul cam pe la Ceasul electric şi până ajungi la florărese e gata împachetat şi bun de luat.E drept că mare a fost nesimţirea unora care ar fi urcat cu maşina până în clasa de curs. Sau în sala festivă. Da’ asta e deja o altă poveste. De bursă. Iar la toată nebunia am avut şi deja celebrii...”parchezi ca un ...(puneţi cuvântul potrivit dvs...)” . Ca şi şoferul sau şoferiţa volvalăului din imagine...Plasat pe spaţiu verde , sub oprirea interzisă , spre disperarea unora care aveau nevoie de banda respectivă pentru a ajunge mai rapid spre centru. Şi mai răbdaţi niţel şi azi. Nu de alta dar mai sunt rămase câteva licee în care clasele a 12-a n-au avut parte de celebrul ULTIM SUNAT!




















