File din istoria Tăşnadului, oraşul de pe coline



tasnad2

Orașul Tășnad este situat în partea sudică a județului Satu Mare, iar ca așezare urbană a fost întemeiat ca urmare a unei evoluții îndelungate. Descoperirile arheologice din zonă, validate de mărturii istorice, demonstrează vechimea și continuitatea viețuirii umane pe actuala vatră a Tășnadului din neolitic și până în zilele noastre. Investigând trecutul, existența în timp și dezvoltarea orașului, aflăm că prima consemnare documentară despre Tășnad este făcută în anul 1021, de către “Nicolaus Mester Tasnadi plebanus”, iar cel de-al doilea document, emis la data de 6 mai 1246, evidențiază localitatea Tășnad ca fiind moșie episcopală aparținând comitatului Solnoc.

Etimologia denumirii oraşului Tăşnad este destul de nuanţată întrucât nu s-au găsit documente oficiale care să se pronunţe consecvent în acest sens.Topicul de Tăşnad, cel mai probabil de origine maghiară (cu trimitere directă la un „loc mlăştinos”) a suferit de-a lungul timpului numeroase adaptări semantice, determinate şi de forma lui parţial diferită în limbile română şi germană, cum ar fi: “possessio Tasnad” (1246); Tasnad (1279); Thasnad (1299), Oppidum Thasnad (1456), Taschnath (1600); Taschnad (1753); Tosnád, Tesnádu, Tressenberg, Tressenburg (1808); Tasnád (1854), Tăşnad (1929).

Tăşnadul a fost atestat documentar pentru prima dată în perioada imediat următoare primei invazii mongole, din anul 1246. Din punct de vedere administrativ, aşezarea făcea parte în acele vremuri din comitatul Solnocul de Mijloc (viitorul Sălaj). Mai important este însă statutul său din punct de vedere a administraţiei ecleziastice: Tăşnadul a reprezentat, pe tot parcursul evului mediu, centrul vicariatului de după Meseş al Episcopiei Transilvaniei. Întreaga aşezare era de altfel în proprietatea episcopului de Transilvania, cu reşedinţa la Alba Iulia. Importanţa statutului său ecleziastic a imprimat Tăşnadului o dezvoltare ascendentă, din punct de vedere economic şi al numărului de locuitori, în toată perioada medievală. În 1456 devine oppidum (târg), ajungând să reprezinte ceva mai puţin decât un oraş, însă o localitate mult mai importantă decât un simplu sat. Două decenii mai târziu, regele Ungariei, Matei Corvin, acordă episcopului Transilvaniei permisiunea de a construi o cetate din lemn sau piatră pe moşia sa din Tăşnad. Despre aspectul sau istoria clădirii sau a fortificaţiei construite nu avem aproape nici un fel de date. Ultima menţiune a “castelului” din Tăşnad datează din anul 1563, când se afla în posesia lui Balassa Menyhért. Tăşnadul şi domeniul format în jurul acestuia devine una dintre componentele Principatului Transilvaniei imediat după formarea acestuia, la jumătatea secolului al XVI-lea. În timpul domniei lui Gabriel Bethlen, domeniul este donat de principe fratelui său, Ştefan Bethlen, ajungând pe această cale în posesia soţiei acestuia, Széchy Mária. O conscripţie mai târzie, din secolul al XVIII-lea, relevă dimensiunile domeniului cu centrul la Tăşnad. Acesta cuprindea un număr de 20 sate, situate în zona vestică a comitatului Solnocul de Mijloc şi în comitatul Bihor: Camăr, Almaşu Mare, Şumal, Cehal, Cehăluţ, Boianu Mare, Doh, Blaja, Malomszeg, Cig, Sărăuad, Giungi, Căuaş, Ghenci, Satu Mic, Ţeghea, Săcăşeni, Babucza, Mălădia şi Bobota. Tot ca o donaţie a principelui Transilvaniei, Tăşnadul îşi schimbă din nou proprietarii în anul 1648, ajungând în posesia lui Gheorghe Rákóczi. Acesta şi-a construit în localitate o curie din piatră, vizibilă încă în 1742, centru al domeniului economic din zona Tăşnadului.

tasnad4

În ceea ce priveşte viaţa locuitorilor din zonă, primele date mai complete ne parvin abia din perioada premodernă. Conform statutului său de centru regional, Tăşnadul avea un număr mare de locuitori. În 1742, aici locuiau 201 familii, dintre care 35 de familii de nobili. Tradiţia şcolii din localitate este foarte puternică: aici a funcţionat prima şcoală deschisă după Reforma religioasă în comitatul Solnocul de Mijloc. În timp, până în secolul al XIX-lea, în oraş s-au deschis şcoli confesionale aparţinând celorlalte culte religioase convieţuitoare: romano- şi greco-catolici, izraeliţi. În anul 1779, domeniul Tăşnad intră în posesia contelui careian Károlyi Antal. Târgul se transformă în scurt timp într-unul dintre centrele de colonizare a şvabilor, ajunşi aici din localităţile vecine. Familiile de şvabi şi apoi cele de evrei stabilite în localitate dinamizează viaţa economică a Tăşnadului, în special în domeniul meşteşugurilor şi a comerţului. Târgul devine un important centru al breslelor meşteşugăreşti care beneficiau deja de o anumită tradiţie în zonă. Multe dintre cele mai importante bresle din Tăşnad: cele ale olarilor, tăbăcarilor, cizmarilor, curelarilor etc. primesc privilegii importante în anul 1837. Tăşnadul devine, în cursul secolelor XVIII – XIX şi începutul secolului al XX-lea, un important centru al mişcării naţionale româneşti. Prima şi una dintre cele mai importante personalităţi culturale din zona Tăşnadului este episcopul greco – catolic Grigore Maior (1715-1785), născut la Sărăuad. Oameni de valoare, intelectuali din sfera laică sau ecleziastică, de origine din satele româneşti din jurul Tăşnadului au adus o contribuţie importantă nu doar în păstrarea conştiinţei naţionale a românilor sătmăreni, ci şi în îmbunătăţirea calităţii vieţii acestora. Nu trebuie să-i uităm pe Ioan Pop Suduranu (1792 – 1872), protopop la Sărăuad, participant la Marea Adunare de la Blaj din 1848, memorandistul George Filepp (1823 – 1895), avocat la Tăşnad, preotul Băliban Antoniu (1867 – 1947), memorandist şi susţinător al unirii de la 1918 şi mulţi alţii.

tasnad1
În anul 1908, la iniţiativa mai multor preoţi, avocaţi, învăţători, dar şi simpli ţărani din zonă, a luat fiinţă la Tăşnad banca „Vulturul”, cu scopul acordării de ajutor financiar proprietarilor cu spirit întreprinzător şi, astfel, impulsionarea vieţii economice a oraşului şi a zonei. Un rol central în această iniţiativă l-a avut avocatul dr. Coriolan Şter, una dintre personalităţile cele mai marcante ale vieţii economice şi politice ale Tăşnadului din acea perioadă. Acesta joacă un rol important şi în cadrul evenimentului care marchează decisiv primele decenii ale secolului al XX-lea, Unirea Transilvaniei cu România. Ales ca membru al Consiliului Naţional Român din Tăşnad, este delegat din partea oraşului la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia (1 Decembrie 1918), unde dobândeşte statutul de membru al Marelui Sfat Naţional Român.

Tăşnadul continuă să-şi păstreze statutul de centru de plasă şi în perioada următoare integrării Transilvaniei în România. Anii dintre cele două războaie mondiale sunt caracterizaţi de o dezvoltare economică lentă, dar constantă. Ruptura este provocată de marea conflagraţie din 1939-1945, când Tăşnadul, odată cu Transilvania de Nord, este integrat din nou în Ungaria. În anul 1944, evreii din oraş, însumând aproximativ 800 de persoane, sunt internaţi în ghetoul din Satu Mare şi apoi transportaţi spre lagărele de exterminare din Polonia. Abia un an mai târziu, după încheierea războiului, este rândul populaţiei şvăbeşti din Tăşnad să fie transportată spre lagărele de muncă din URSS.

După încheierea evenimentelor nefaste ale celui de al doilea război mondial, un moment notabil în viaţa oraşului îl reprezintă reforma administrativă din anul 1968, când Tăşnadul este integrat în judeţul Satu Mare. În perioada comunistă, în oraş se înfiinţează unităţi industriale de prelucrarea lemnului, de construcţia maşinilor şi de industrie uşoară. În anul 1978, pe teritoriul oraşului este descoperit un important izvor de ape termale. Aproape imediat este înfiinţată staţiunea de băi termale, care reprezintă şi la momentul actual una dintre cele mai importante ţinte ale turismului balnear din întreaga zonă sătmăreană.

tasnad3

Oraşul Tăşnad este locul natal al mai multor personalităţi ştiinţifice şi culturale de renume internaţional, între care se remarcă Bíró Lajos (1856-1931), celebru biolog şi etnograf, Nóti Károlyi (1892 – 1954), scriitor de piese de teatru şi scenarist, precum şi sculptorul Sámuel Keresztesi (1893 – 1974). Amintirea acestor personalităţi este păstrată de statuile şi placa comemorativă ridicate de comunitate în oraş. Sursa : Tăşnadul de odinioară – Autori: Anca Deaconu, Diana Iegar, Sárándi Tamás, Diana Kinces.

Nicolae Ghişan





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts