Un sătmărean este acuzat de polițiști că a furat porcul unui bărbat, lăsat la afumat în boxa unui apartament din Reșița. Individul, scrie resita.ro, a pătruns într-un bloc și, după ce a forțat sistemul de închidere al afumătoriei, a furat mai multe produse provenite de la porcul sacrificat de Crăciun. În momentul în care a fost surprins de proprietar, hoțul a fugit cu porc cu tot. Ghinionul sătmăreanului a constat în faptul că polițiștii reșițeni l-au prins foarte repede și, foarte probabil, de acum înainte va avea un nou domiciliu. Oricum, sătmăreanul, de 34 de ani, locuia până acum în Reșița fără forme legale. Pe de altă parte, și reșițeanul trebuia să-și țină mai în siguranță porcul aflat în afumătorie. Apropo, voi ați văzut la Satu Mare afumătorie în bloc? Poate de aceea s-a dus sătmăreanul tocmai în Reșița. A aflat că acolo sunt.




















