Drumurile din judeţul Satu Mare pot fi uşor transformate în câmpii roditoare. Au demonstrat-o nişte oameni din Gelu. Nici una, nici alta, aceştia s-au apucat şi au semănat cartofi în craterele de pe drumul care le trece prin sat. Urmând exemplul lor, cei care circulă pe drumul de Hodişa se gândesc şi ei ce să cultive. Porumbul a ieşit pe primul loc la un soi de sondaj realizat printre săteni. Cei din zona Careiului, care circulă pe drumurile spre Berveni şi Foieni, au în plan o orezărie, numai să ţină vremea cu ei. Cei din zona Homoroade se gândeau să planteze nuci, însă autorităţile le-au stricat planurile cu lucrările de reabilitare.




















