Un cititor ne-a trimis un mail, gen reclamație, fiind tare agitat că săptămânile trecute a fost și el la o nuntă și că pe când dansa mai cu spor hop și Antifrauda peste nuntași! Asta da nuntă cu surprize! La întrebarea cum a fost nunta, de ce surprize au avut parte, nuntașul nostru poate zice în premieră pentru urbea noastră (sau cel puțin noi nu știm să se mai fi întâmplat așa ceva) că a fost tare, a cântat X, a dansat Y, tortul a fost super, iar cireașa de pe tort au fost niște funcționari de la ANAF (antifraudă)! Acum a venit adevărata distracție! Cât de tare am râs, patronul s-a făcut bordo și mai să facă atac de cord, muzicanții aruncau cu bani de la dedicații în oameni, cameramanii și fotografii s-au dat nuntași, ospătarii au venit doar în ‘vizită’. Ce mai, nu mai știai care ce face! Ăsta da show, fără regie!Acuma, probabil că se face niște evaziune la nunți de către toți cei amintiți mai sus. Dar parcă totuși să mergi și să le strici seara unor miri, pentru care nunta trebuie să fie un eveniment unicat și memorabil, unor nuntași care merg să se distreze dacă tot plătesc parcă e un pic de exces de ze! De acord că trebuie urmărite aceste activități, care până acum nu prea au fost fiscalizate, dar parcă se poate mai cu perdea, fără să fie deranjați mirii și nuntașii.




















