În ultima perioadă tot mai mulți sătmăreni cer ajutor pe Facebook pentru a-i găsi pe cei care le-au ”frecat” mașinile în parcare. Din păcate, în ultima perioadă, frecarea mașinilor în parcări a devenit ceva cotidian. Se întâmplă aproape în fiecare zi. Nu cred că există vreun șofer care să nu-și fi găsit mașina zgâriată în parcare. De aici apar, mai nou, și parcările anapoda. Pentru a încerca să evite să-și găsească mașinile lovite după ce au parcat, mulți sătmăreni ocupă câte două locuri de parcare. Dar nici atunci nu este sigur că mașina scapă nevătămată. Dacă ne-am respecta mai mult unii pe alții, dacă am fi puțin mai atenți, dacă am parca cum trebuie, dacă.... Prea mulți de dacă.




















