
În perioada în care se termină cursurile, marea majoritate a școlilor generale din municipiul Satu Mare sunt ”blindate” de mașini ale părinţilor care vin șă-și ia odraslele acasă. Din păcate, însă, unii dintre ei, dintre părinți, dau dovadă de o lipsă de respect față de ceilalți părinți sau copii. Cum locurile de parcare sunt limitate, fiecare părinte oprește unde poate. Și cum trecerile de pietoni rămân, de foarte multe ori, singurele variante viabile, fără niciun alt gând, își parchează mașinile chair pe zebră. Nu contează că ceilalți părinți, însoțiți de copii nu pot traversa strada în condiții decente, pe zebră, important este ca noi să fim cât mai aproape de intrarea în școală. Voi, dragi cititori, cum i-ați spune la asta: nsimțire sau miserupism?




















