Terorizați de drogați
Se pare că drogații din Satu Mare sunt atât de mulți încât au ajuns nu numai să-i deranjeze pe sătmăreni, ci, în unele cazuri, chiar să-i terorizeze. În această situație se află locatarii unui bloc de pe Aleea Târnavei din municipiul Satu Mare. Ei spun că aproape în fiecare zi tinerii care se droghează în scara blocului îi terorizează. Oamenii din zonă nu se mai simt în siguranță și spun că au făcut nenumărate sesizări la Poliție, începând din anul 2017. Spre exemplu, chiar în acest week-end, doi tineri drogați au intrat în scara blocului și, oricât de mult au încercat locatarii să-i alunge de acolo, acest lucru a fost posibil abia după ce a intervenit Poliția. Unul dintre locatari a declarat că în blocul în care își duc veacul acești tineri consumatori de droguri trăiesc foarte mulți copii și bătrâni, care sunt nevoiți să vadă aproape zilnic astfel de episoade.




















