More

    FOTO. Fermierii sătmăreni s-au întâlnit cu Ministrul Agriculturii în cadrul Prefecturii Satu Mare

    Instituția Prefectului Județul Satu Mare, în cadrul vizitei de lucru de două zile în județ a ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, Adrian Ionut Chesnoiu, a invitat luni de la ora 11 fermieri din sectorul vegetal și zootehnic, procesatori în industria alimentară dar și reprezentanți ai autorităților locale și guvernamentale la o întâlnire de lucru. Evenimentul a avut loc în cadrul Instituției Prefecturii Satu Mare.
    Printre oficialități locale au participat președintele Consiliului Județean Pataki Csaba, Prefectul Radu Roca, Gheorghe Florin Cârciu secretar de stat la departamentul Românii de pretutindeni, președintele PSD Micea Govor.


    Fermierii dețin un rol vital în arhitectura statului, deoarece ei furnizează alimente și hrană pentru populație”

    “Consider că fermierii dețin un rol vital în arhitectura statului, deoarece ei furnizează alimente și hrană pentru populație. În această perioadă este important ca fermierii români să mențină nivelul de producție și să rămână în activitate. Din păcate în ultimii ani s-au suprapus mai mulți factori de risc, pe care fermierii nu i-au putut controla. Incepând cu pandemia, apoi în ultimele luni când s-au alăturat prețurile crescute la gaze naturale, curent, carburanți care au generat costuri în lanțul de aprovizionare. Evident că ne întrebăm cu toții când vor reveni lucrurile la normal și trebuie să avem răspunsuri potrivite pentru a lupta cu aceste riscuri. A venit și această situație pe care nimeni la nivel mondial nu și-a dorit-o.

    Trebuie să ne uităm spre viitor, din trecut învătăm. Pe anul 2022 dispunem de peste 500 de milioane de euro , fonduri pentru fermieri. Venim cu măsuri pentru a domoli puțin presiunea la care fermierii sunt supuși.”, transmite Adrian-Ionut Chesnoiu, ministrul agriculturii.

    Întâlnirea a avut ca scop o informare a ministrului privind problemele curente ale agricultorilor sătmăreni dar și prezentarea principalelor direcții strategice în politica rurală și a măsurilor de sprijin în agricultură și industria de procesare, actuale sau în curs de definitivare ca noi programe de finanțare.

    Interesul fermierilor sătmăreni pentru această acțiune a fost foarte mare, aceștia au găsit răspuns la numeroase întrebări care au fost adresate ministrului. De asemenea, primarii prezenți la întâlnire au ridicat problema finanțării proiectelor de infrastructură demarate în mediul rural având în vedere unele dificultăți generate de actuala conjunctură economică.

    Gheorghe Cârciu a subliniat nevoia de a implementa strategii eficiente pentru a face agricultura românească atractivă pentru românii plecați în afara țării

    Prezent la întâlnire, Gheorghe Cârciu, ministru secretar de stat la Departamentul pentru Românii De Pretutindeni a subliniat nevoia de a implementa strategii eficiente pentru a face agricultura românească atractivă pentru românii plecați în afara țării, ca soluție de reintegrare a acestora pe piața muncii din România.

    ”Vă mulțumesc că ați răspuns într-un număr atât de mare invitației noastre și îmi doresc din suflet ca după această întâlnire să găsim soluțiile la problemele dumneavoastră,” a fost mesajul prefectului Radu Roca adresat celor prezenți.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE