Hai cu Bacu...

Hai cu Bacu...
Gata, poate să vină vacanța. Avem rezultatele și de la Bacalaureat, mai așteptăm niște contestații și apoi ura și la mare. Sau la munte de la caz la caz... Ne-am lămurit cum e treaba în județ. Două note de 10 și aceleași licee în top ca în fiecare an... Slavici, Eminescu, Stanca....Cum e treaba însă la nivel național... Peste 13.200 de note de 10 au fost obținute în cadrul examenului de Bacalaureat 2022, sesiunea iunie, potrivit datelor Ministerului Educației. Peste 3.300 de absolvenți de liceu care au susținut proba la Matematică au luat note maxime. La istorie, absolvenții de liceu cu note de 10 au fost peste 2.800, conform aceluiași document. Acestea sunt rezultatele înainte de soluționarea contestațiilor. Și lista e mai lungă bineînțeles... Ca o curiozitate am avut și la filosofie – 16 de 10 iar la Informatică – 861, că tot ne dăm mari și tari pe computer. Și ca încheiere să mai dăm o statistică... Raportat la numărul elevilor care au intrat în clasa I în 2010, în urmă cu 12 ani, cei care vor ieși din școală cu diplomă de BAC înseamnă doar puțin peste 2 din 5 din generația respectivă – 41,6% au promovat examenul. E bun sau e rău sistemul, poate ne răspunde cineva?
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble