Nu mai încăpem pe șosele
Din păcate, în ultimele zile, din cauza aglomerației pe șosele se întâmplă tot felul de lucruri ciudate. De la altercații în trafic rezolvate cu bastonul, până la tamponări, deocamdată ușoare. Asta din cauza aglomerației din trafic care duce, automat, la scăderea puterii de concentrare, la nervi și la lipsa răbdării. Astfel că mulți șoferi, care se cred mai deștepți, încearcă să fenteze Codul Rutier și o comit. Asta în ciuda faptului că pe drumurile județului e plin de filtre de poliție. Avem noroc că la noi în județ nu s-au întâmplat tragedii, ca și în alte județe, dar asta nu trebuie să însemne neapărat că trebuie să ne culcăm pe o ureche. În județ au fost evitate, zilnic, zeci de astfel de tragedii din cauza unor șoferi inconștienți. Un pic de răbdare duce la reducerea vitezei, aduce cu sine respectarea regulilor de circulație, ceea ce reduce riscul accidentelor și ajungeți cu bine acasă.




















