Se iau permise pe bandă rulantă pe Centură
Atenție șoferi, se iau permise pe bandă rulantă pe Șoseaua de centură. Polițiștii s-au prins că mulți șoferi nu știu cum să circule pe acest tronson de drum, astfel că s-au pus pe treabă, și bine fac.
Vuteza este principalul motiv al suspendării permiselor. Ceea ce puțini știu, sunt porțiuni de drum pe Centură un de viteza este limitată la 70 km/h, dar ”zmeii” zboară cu peste 120. Drept în brașele polițiștilor.
De asemenea, neacordarea de prioritate sau circulația haotică, încălcarea liniei continue, sunt alte cauze care duc la suspendarea permiselor.
Și, culmea, cu toate acestea, mai vedem încă bezmetici care circulă pe contrasens sau care habar nu au cum să se încadreze la intrarea sau ielirea de pe Centură.
Despre cei care se încăpățânează să cirlcule pe a doua bandă, nu are rost să mai vorbim. De acei ”isteți” am mai scris....




















