Trotineta explozivă
Zilele trecute, pe străzile Sătmarului, a fost fotografiată prima trotinetă explozivă. De fapt, la prima vedere, era o trotinetă pe GPL. Dar, dacă te uiți mai bine, un sătmărean își ducea butelia acasă cu trotineta. Nu știm dacă, în momentul în care a fost fotografiată, butelia era plină sau nu, dar era suficientă o simplă cădere de pe trotinetă ca butelia să explodeze și să îl trimită pe bărbatul inconștient...pe lună... așa cum scria cineva într-un comentariu.
Trecând peste glumă, care putea fi morbidă, le recomandăm sătmărenilor să nu facă niciodată așa ceva. Pericol de explozie... și nu numai... Pericol de moarte!




















