Așa sunt respectați clienții la Satu Mare, ca vitele!
Din nefericre, în ultima perioadă astfel de imagini se văd tot mai des în hipermarketurile din satu Mare. Această imagine este de la Kaufland, dar nu este singurul loc un de poți vedea așa ceva.
”La Kaufland Satu Mare stau oamenii precum vitele la coadă. Doar două casiere, în timp ce restul caselor sunt închise”, afirmă sătmăreanul care a postat această fotografie pe Facebook.
”Ar trebui să lase clienții coșurile pline și să piece. Iar apoi personalul să pună înapoi pe rafturi toate produsele. Poate atunci se schimba ceva. Eu am făcut asta”, scrie un alt sătmăreann.
Nu știm dacă asta ar fi soluția, dar trebuie ca cei din conducerile acestor magazine să țină cont de faptul că vin Sărbătorile Pascale, că va crește numărul clienților și că trebuie deschise mai multe case. Nu să își ține clienții, ca vitele, la coadă!!!




















