Numele invitatului meu de azi este şi va rămâne legat definitiv şi irevocabil de Satu Mare, deşi, ca proaspăt pensionar, a devenit cetăţean braşovean. Este vorba de profesorul de matematică, dr. Ovidiu T. Pop, născut la 4 martie 1957 în Zalău, judeţul Sălaj. A absolvit Liceul „Mihai Eminescu” (azi Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”) din Satu Mare în anul 1976, ulterior Facultatea de matematică din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj Napoca, promoţia 1981, specializarea matematică. În anul şcolar 1981-1982, a urmat cursurile anului V ale aceleiaşi facultăţi, specialitatea – analiză numerică. Din anul 2006 este doctor în matematică. Un student de nota 10, la propriu! Un profesor de excepţie! Din anul 1990, a devenit titular la şcoala unde, cu ani în urmă, era licean; acolo a profesat până în anul 2022, anul pensionării. Deşi numele îi este legat de Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, eu nu am cum să nu-l asociez cu Liceul de Filologie – Istorie (actualmente Colegiul Naţional „Doamna Stanca”), acolo unde mi-a fost profesor/diriginte la sfârşitul anilor 80. N-am avut veleităţi matematice deosebite, dar întâlnirea cu dumnealui a fost un moment marcant pentru mine; am învăţat că valoarea unui om nu constă doar în cunoaştere, ci şi în modul frumos în care te raportezi la semenii tăi. A fost, este şi va rămâne o sursă de inspiraţie pentru generaţiile pe care le-a călăuzit cu o eleganţă a sufletului pe care azi aş traduce-o fără să ezit – un Lord al vremurilor actuale. Îndrăznesc să cred că numele dumnealui va fi cinstit de generaţiile viitoare, şi-l vor aşeza cu grijă acolo unde îi este locul, alături de cele ale cărturarilor de odinioară ale şcolii eminesciene sătmărene, ca o recunoaştere binemeritată pentru amprenta sa culturală pe care o lasă moştenire Sătmarului nostru, nu numai ca un dascăl eminent, ci şi prin numărul impresionant de publicaţii care îi poartă semnătura.
Sunteţi născut în Zalău, domnule diriginte. Cum aţi ajuns în oraşul de pe malurile Someşului şi ce înseamnă, azi, acest oraş pentru dumneavoastră?
În 1966, când eram în clasa a III-a, ne-am mutat în Satu Mare, unde locuiau părinții tatălui meu. După terminarea studiilor universitare şi a specializării, m-am întors acasă. După 56 de ani trăiți în Satu Mare, mă consider sătmărean.
Matematica este marea pasiune a profesorului Ovidiu Pop. La fel ca şi în artă, vorbim de acel har cu care te naşti sau nu. De unde această pasiune şi cât de intensă a fost munca pentru împlinirea ei?
Părinții mei erau dascăli în Românaşi. Tata era profesor de limba română şi directorul şcolii. Amândoi au ajuns acolo pentru că nu aveau „origine sănătoasă”. Am fost crescut de părinții mamei, în Banat. Bunicul era neamț, iar bunica bulgăroaică catolică. Bunicul era fierar, fierăria era la el acasă şi avea angajați, care primeau prânzul gătit de bunica. Dânsa a urmat studii de tip liceal la Budapesta. Avea şi bibliotecă. După ce veneam de la grădiniță, trebuia să fac diferite munci, altfel nu se putea. De câteva ori pe săptămână, trebuia să merg la cumpărături. Aşa am învățat să citesc şi să socotesc, înainte de a merge la şcoală. În familia bunicilor din Banat, era un cult pentru şcoală, biserică şi muncă. în biserica din comună a slujit fratele bunicului, împuşcat de ruşi în 1944. Biserica a fost pictată de fratele bunicii. Bunicul a murit de ziua mea în biserică, în urma unui atac de cord. Prin clasa a V-a, din întâmplare, am văzut într-o carte „cercul lui Euler”. Aşa a început „aventura” în Matematică. Matematica înseamnă multă muncă şi sacrificiu. Dar merită! Acel har de care întrebi este poate atingerea de sus, sau „zestrea” genetică moştenită din familie. Am început să public din facultate şi continui şi în prezent.
Care au fost cele mai mari satisfacţii în cariera didactică?
Am fost printre cei care am reuşit să fac o mică schimbare în matematica din județ, în concursurile şi în pregătirea de performanță în matematică. De asemenea, câțiva dintre elevii mei s-au realizat şi remarcat atât în țară cât şi peste hotare.
Numele dumneavoastră se leagă de Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”. Nu am cum să nu vă întreb, în acest context, ce a însemnat să fiţi dascăl într-o şcoală care prin toţi pereţii ei respiră istorie. În ce fel v-a influenţat această apartenenţă?
Pentru mine, Colegiul Național „Mihai Eminescu” a fost şi va rămâne a doua mea casă. Aici am fost elev şi m-am realizat ca profesor de matematică. Am obținut nişte rezultate deosebite cu elevii mei la evaluarea națională, bacalaureat, admitere în învățământul superior şi la concursurile de matematică. Am primit multe de la acest Colegiu. Am obligația să-i „dau” şi eu ceva. Cu ajutorul eminescienilor Rozalia şi Gheorghe Cosma, am scris două monografii ale Colegiului Eminescu. Am fost ajutați de regretatul om de cultură Aurel Pop. Au urmat caietele eminesciene şi articolele despre istoria Colegiului. Sunt fericit că, în sfârşit, am reuşit să înființez la Colegiul Eminescu, Muzeul eminescienilor sătmăreni. Sunt mândru că sunt eminescian. Nu orice absolvent al CNME este… eminescian. Nu orice profesor al CNME este… eminescian. Ca să fii eminescian trebuie să ai… spiritus eminescianus.
Sunteţi matematician, cu o impresionantă activitate publicistică în acest domeniu. Spaţiul redacţional nu ne permite să le enumerăm pe toate , dar v-aş ruga să ne spuneţi cu ce gând le-aţi scris, cum s-au născut ele? Poate, totuşi, amintiţi câteva dintre titlurile care v-au consacrat…
Sunt coautor la 6 manuale și auxiliare pentru învățământul preuniversitar şi la 59 de culegeri de matematică. Fac parte din colegiile de redacție ale următoarelor reviste: Revista de Matematică din Timișoara, Octogon Mathematical Magazine, International Journal of Geometry și Global Journal of Advanced Research on Classical and Modern Geometries. Am câteva sute de probleme publicate în „Gazeta Matematică” (seriile A și B), „Revista de Matematică din Timișoara”, „Recreații Matematice” din Iaşi etc. Din 1895, de la primul număr al „Gazetei Matematice” până în prezent, sunt în primii 100 de problemişti ai acestei reviste. Mă mândresc cu volumul „An introduction to quadrilateral geometry”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2013, autori Pop, O.T., Minculete, N. şi Bencze, M., o monografie a patrulaterului. Am participat la 69 conferințe, simpozioane și sesiuni de comunicări metodico-științifice. Cele 186 de articole metodico-științifice la care sunt autor sau coautor au apărut în reviste din țară şi din Australia, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Serbia, Slovacia, SUA, China, Croația, Turcia etc, printre acestea, aproximativ 10 articole sunt în reviste ISI. În perioada 2011-2022 am fost preşedintele SSMR, filiala Satu Mare.
Activitatea publicistică nu se opreşte la universul matematicii, ci capătă o altă dimensiune despre care v-aş ruga să ne vorbiţi.
Am scris două volume de povestiri „Poveşti pentru oameni… mari şi… mici”, Editura Citadela, Satu Mare, 2015 şi „Din jurnalul unui… matematician”, Editura Citadela, Satu Mare, 2017. Am publicat articole de istorie în revistele „Studii şi comunicări, seria istorie – etnografie-artă”, Muzeul Judeţean Satu Mare şi „Eroii Neamului” Satu Mare. Sunt coautor la 3 monografii ale Colegiului Eminescu, cea mai recentă, „Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Satu Mare Monografie”, Colecţia Centenarium, Editura Didactică şi Pedagogică R.A., Bucureşti, 2017, autori Pop, Ovidiu T.; Pop, Aurel, fiind cea mai completă. Din inițiativa mea, din anul 2012 se editează volume din seria „Caietelor eminescienilor sătmăreni”, fiind autor sau coautor la 13 dintre acestea. Aceste caiete conțin informații despre profesori deosebiți ai Colegiului Eminescu şi evenimente din viața eminescienilor. La Centenarul Colegiului Eminescu, s-a lansat volumul „Colegiul Naţional Mihai Eminescu Satu Mare 100 de ani în imagini (1919-2019) Album aniversar”, Editura Citadela, Satu Mare, 2019, autori Pop, Ovidiu T.; Cherecheş, Nicoleta; Rotaru, Liviu; Pop, Aurel. Alte două volume importante pentru eminescieni sunt „Istoria Colegiului Național Mihai Eminescu Satu Mare o sinteză cronologică”, Editura Muzeului Sătmărean, Satu Mare, 2021, autori Pop, Ovidiu T.; Bura, Ioana; Ciorcaş, Giulia; Grigoruț, Daniel; Şipoş, David şi „Eminescienii şi comunitatea sătmăreană”, Eminescienii sătmăreni, vol. I, Editura Muzeului Sătmărean, Satu Mare, 2022, autori Pop, Ovidiu T.; Boloş, Natalia; Petrovai, Diana. Am adus contribuții la istoria învățământului din județul Satu Mare prin aproximativ 60 articole și 20 volume.
Activitatea dumneavoastră profesională a fost remarcată şi recunoscută prin numeroase distincţii. Cât de importantă este o asemenea recunoaştere şi care dintre premii vă sunt cele mai dragi?
Am scris şi apoi am publicat în urma unui efort intelectual deosebit, pentru că am vrut, mi-a plăcut şi deoarece pot. Nu am publicat pentru o „recunoaştere” a muncii mele. Este bine şi frumos că oricare doi oameni sunt diferiți. Am o mulțime de diplome. Mă bucură că multe din articolele mele sunt citate de matematicieni recunoscuți. Volumul despre monografia patrulaterului este de asemenea foarte des citat. Datorită activității mele publicistice, am mulți prieteni în lumea mare. Am fost primit şi în „cercul restrâns” al scriitorilor din Satu Mare. Sunt foarte fericit când mi se cere un volum la care sunt autor sau coautor, sau sunt întrebat despre ceva din matematică sau din istoria Colegiului Eminescu. Înseamnă că ceea ce am făcut nu a fost în zadar. Apar în volumul IV din „Enciclopedia reprezentanților scrisului istoric românesc”, coordonatori Victor Spinei, Dorina N. Rusu, Academia Română, Secția de Ştiințe Istorice şi Arheologie, 2021, pag. 216.
Ce proiecte se-nfiripă, domnule diriginte, în atmosfera absolut fascinantă a oraşului de la poalele Tâmpei?
Lucrez cu prietenul meu, profesorul Horea Jurge, la un volum despre profesorii de matematică de la Colegiul Eminescu. Am început şi o monografie a familiei mele, despre care am informații începând din secolul al XVII-lea. Urmează să încep şi un volum autobiografic, pe care aş vrea să-l lansez când voi împlini 70 de ani. Voi continua să public articole despre istoria Colegiului Eminescu. Vreau să public probleme propuse în reviste şcolare. Am în lucru şi articole cu doi prieteni buni, Marius Drăgan din Bucureşti şi Mario Dalcίn din Uruguay.
Cum credeți că ar trebui să fie un profesor de matematică? Cine se poate numi matematician?
Un veritabil profesor de matematică trebuie să se remarce prin ținută şi cultură. Pe lângă cultura generală obligatorie, trebuie să ştie şi să înțeleagă matematica pe care o predă. Să fie pregătit profesional ca să poată lucra şi cu elevii slabi şi cu cei buni. Să aibă tăria de a recunoaşte că în Matematică trebuie să înveți toată viața. Trebuie să fie bun la suflet, atent, tolerant, exigent, riguros etc, dar şi să aibă tact pedagogic, să atragă elevul spre această regină a ştiințelor considerată de mulți foarte grea. Dacă un profesor de matematică are ceva de spus în matematică, atunci el scrie şi publică. Atunci când obține rezultate personale în matematica superioară, publicate în reviste ştiințifice cu impact mare în acest domeniu şi este interesat şi de chestiuni legate de filosofia şi condiția umană, atunci cred că acel profesor de matematică se poate numi matematician.
Ce vă bucură azi cel mai mult sufletul?
Am o familie de care sunt mândru. Sunt fericit că am putere să fac şi acum matematică şi să scriu.
În final, v-aş ruga să transmiteţi un gând cititorilor acestei pagini…
Mulțumesc pentru onoarea pe care mi-ai făcut-o cu acest interviu. Sunt mulți sătmăreni, oameni deosebiți, răspândiți în toată lumea. Printre ei sunt şi oameni de cultură. Cred că ar fi bine să-i cunoaştem şi să ne mândrim cu ei, poate şi prin această rubrică. Le doresc tuturor sătmărenilor multă sănătate şi fericire!
Mulţumesc! Până data viitoare, nu uita, drag cititor, să fii creativ şi autentic!
Georgeta I. Govor
