More



    Ziarul „Satu Mare”, primul cotidian de limba română din Satu Mare după înfăptuirea Marii Uniri

    În 24 septembrie 1919 se lansa prima  publicație în limba română, de după Marea Unire, pe teritoriul de azi al județului Satu Mare. A fost numită „Satu Mare”, poate pentru că nici nu se putea alege un nume mai inspirat pentru această primă publicație românească. Disputele între formele „Satu Mare” și „Sătmar” aveau să dureze pe tot parcursul perioadei interbelice (chiar și în paginile ziarului) și, chiar și după decembrie 1989.
    În interbelic s-a luat, în cele din urmă, o poziție de compromis: județul se numea Sătmar iar orașul (municipiu din anul 1928), Satu Mare.
    Publicația „Satu Mare” a fost fondată în anul de după înfăptuirea Marii Uniri, ca organ al Partidului Național Român. A apărut cu intermitențe între 1919- 1938, două decenii. Primul număr al bisăptămânalului (apărea la început miercuri și duminică) a fost tipărit în 24 septembrie 1919, faptul fiind considerat „un însemnat eveniment cultural al vremurilor noi, premisă a creării unui climat favorabil manifestărilor literare”. Director era Dariu Pop (1887-1965), iar redactor responsabil dr. Augustin Silaghi (Szilaghi).
    Ziarul nu s-a putut tipări mai devreme din pricina situației tulburi de la începutul anului 1919 precum şi a lipsei de literă românească în Satu Mare. Cel dintâi factor care trebuia să asigure dezvoltarea culturii românești în părţile sătmărene era limba, ca mijloc de comunicare între oameni, folosită în scris, administraţie şi şcoală precum şi în încercările literare. Echipa redacțională se întărește în anul 1920 prin cooptarea a doi tineri veniți din sudul țării, Anton Davidescu și George A. Petre.
    După modelul „Tribunei” din Sibiu ziarul „Satu Mare” îşi deschide şi el o „Foiţă” ce publică impresii de lectură, note literare, primele de acest fel sunt semnalate de dr. Margareta Meşter din Baia Mare. Ziarul se organizează tot mai mult în direcţia răspândirii culturii româneşti, nu exista încă o creaţie literară locală, dar se făcea popularizarea celei existente în România. Astfel, la moartea poetului Al. Vlahuţă se scrie: „Pe mormântul celui mai mare gânditor al neamului nostru vărsăm o lacrimă, deplângând în dânsul pe cel mai mare magistru al vremurilor noastre”, apreciere luată din arsenalul militantist al lui N. Iorga.
    Noul an 1920 (stil vechi) aduce publicarea primei poezii, Ielele de Dariu Pop, în numărul de Crăciun al ziarului apărut în patru pagini, iar Augustin Silaghi face un bilanţ al celor trei luni de cultură românească răspândită prin mijlocirea ziarului şi constată unele progrese, îndemn pentru noi realizări.
    După o jumătate de an de apariţie ziarul îşi face un nou bilanţ retrospectiv: „Azi se împlineşte o jumătate de an de când a ieşit de sub tipar cel dintâi număr al gazetei «Satu Mare». De şase luni încoace cea dintâi tipografie românească din acest oraş revarsă din belşug slova tipărită în dulcea limbă strămoşească”. Ziarul „Satu Mare” avea şi o rubrică Pe marginea cărţilor începând cu numărul 51 din 7 iulie 1920, cu recenzii despre cărţi şi reviste. O interesantă dispută asupra denumirii „Sătmar” sau „Satu Mare” angrenează în paginile publicației și semnătura câtorva personalități ale culturii naționale ca Nicolae Iorga, Ion Simionescu și Simion Mehedinți dar și opiniile unor oameni de cultură sătmăreni: Dariu Pop, G. V. Botez, Eugen Seleş.
    Momentul istoric al intrării Armatei Române în orașul Satu Mare a fost evocat de către Augustin Ferenţiu în cinci foiletoane pe parcursul anului 1924. Augustin Ferenţiu va aduce după un deceniu, o altă contribuție la istoriografia sătmăreană, semnând textul Istoria bisericei greco-catolice române din Satu Mare.
    Un impact deosebit, și pentru publicație, dar și pentru întreaga mișcare culturală din județ a avut-o venirea în Satu Mare a lui G.M. Zamfirescu. Pregătirile sosirii acestuia s-au făcut din vreme, încă din luna aprilie 1922, când ziarul „Satu Mare” îi anunţă colaborarea. Într-adevăr în numărul din 16 aprilie 1922 i se publică poezia Thais, versuri de inspiraţie erotică, în trei strofe. Deci debutul publicistic în „Satu Mare” îl face cu o poezie de dragoste, astăzi doar de importanţă documentară. Este încadrat salariat la Casa cercuală, unde era director atunci inimosul Gh. Enescu, autorul satirelor parlamentare din revista „Săgeata” (1923) şi tatăl scriitorului Radu Enescu, și el colaborator la „Satu Mare”.
    Ocupaţia aceasta i-a asigurat lui G.M. Zamfirescu un trai oarecum stabil, cu unele perspective de permanentizare. Printr-o muncă susţinută şi-a câştigat un deosebit prestigiu în faţa personalului redacţiei ziarului „Satu Mare”, G.M. Zamfirescu ajungând astfel, la începutul anului 1924 să-l conducă, în timpul vacanţei lui Anton Davidescu. La despărţirea de oraşul Satu Mare, G.M. Zamfirescu a publicat în ziarul „Satu Mare” articolul intitulat Lacrima plecării, rânduri triste, duioase, de despărţire.
    Dacă ar fi să i se realizeze o monografie, „Satu Mare” ar avea la loc de cinste un capitol intitulat Scriitori români la Satu Mare. Liviu Rebreanu, Cincinat Pavelescu, N. Davidescu, Basarabescu, Camil Petrescu, Maior Brăescu, Aron Cotruș, Onisifor Ghibu, D. Iov. Mai este salutată prezența pe plaiurile sătmărene a Mariei Filotti, Constantin Nottara etc. Cu părere de rău constatăm că astfel de nume mari ale literaturii și culturii nu s-au înghesuit să vină prea des la Satu Mare în epocile scurse după al Doilea Război Mondial.
    Având de la prima apariție până în momentul încetării activității o opțiune politică clară și din ce în ce mai evidentă, polemicile cu celelalte partide putem să spunem că s-au desfășurat în limitele „cordialității”. Singurii care erau repudiați adeseori în paginile publicației, pentru faptele reprobabile comise în spațiul sovietic, erau comuniștii.
    Sursa: Viorel Câmpean – Anul 1919 în istoria Transilvaniei
    Nicolae Ghișan

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE