More



    Cunoaşterea, trăirea şi mărturisirea credinţei creştine (79). Datoriile creştinului (3)

    Poruncile Bisericii sunt următoarele: 
    I. Să mergem la sfânta biserică în fiecare duminică şi sărbătoare, pentru a participa activ la sfintele slujbe. Nu trebuie să ne limităm la rugăciunea de acasă, particulară sau personală, ci se cuvine să mergem, în duminici şi sărbători, la slujbele şi rugăciunile de obşte/în comun, adică să participăm la cultul divin public, care se săvârşeşte în biserică de către preotul paroh. În lăcaşul de închinare, în biserică, realizăm că nu doar noi, ci şi toţi semenii noştri sunt fiii lui Dumnezeu şi că, rugându-ne împreună, sporim în credinţa şi în iubirea către Dumnezeu şi dintre noi.
    II. Să ţinem/respectăm posturile din cursul anului bisericesc. Posturile sunt de mai multe feluri: 1. ajunarea desăvârşită sau “postul negru” (când creştinul nu mănâncă şi nu bea nimic cel puţin o zi); 2. postul aspru sau uscat (când ajunăm până spre seară şi atunci gustăm ceva uşor: pâine, apă, fructe, seminţe ş.a.); 3. postul obişnuit (când creştinul se hrăneşte cumpătat, întrebuinţând “mâncare de post”, înfrânându-se de la cea “de dulce”: carne, peşte, brânză, lapte, ouă, vin/alcool şi grăsimi); 3. postul uşor (în anumite sărbători sau zile din timpul posturilor este rânduită dezlegarea la vin, peşte, icre şi untdelemn); 4. postul de o zi (de exemplu, zilele de miercuri şi vineri din fiecare săptămână; miercuri postim pentru a ne exprima întristarea pricinuită de vinderea Domnului de către Iuda Iscarioteanul, iar vineri postim aducându-ne aminte de Pătimirile şi Răstignirea Mântuitorului. Alte posturi de o zi mai sunt: 14 septembrie – ziua Înălţării Sfintei Cruci, amintindu-ne din nou de Pătimirile Domnului şi de însemnătatea lor pentru mântuirea noastră; 29 august – ziua tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul, atrăgându-ne atenţia că beţia, îmbuibarea şi desfrânarea au dus la tăierea capului celui mai mare prooroc; 5 ianuarie – ajunul Bobotezei, ca pregătire pentru Botezul Domnului şi gustarea din Aghiasma Mare); 5. posturile de mai multe zile: a). Postul Paştilor sau Postul Mare – care ţine şase săptămâni în amintirea celor patruzeci de zile de postire ale Domnului Iisus Hristos, la care se adaugă Săptămâna Mare, care este întru cinstirea Pătimirilor Sale. Postul Mare este postul în care Biserica cheamă şi îndeamnă, mai stăruitor, pe toţi credincioşii să se roage mai mult şi cu mai multă stăruinţă şi căldură, să meargă mai des la sfintele slujbe, să cerceteze cu dragoste şi dăruire pe semenii lor aflaţi în lipsuri şi suferinţe, săvârşind mai multe fapte de milostenie, să-şi cureţe inima şi întreaga fiinţă prin lacrimile căinţei şi prin Spovedanie, spre a primi, cu vrednicie, Trupul şi Sângele Domnului (Sfânta Împărtăşanie), întâmpinând, cum se cuvine, marele praznic al Învierii Mântuitorului; b). Postul Crăciunului sau al Naşterii Domnului – acesta închipuie vremea Vechiului Testament, când patriarhii, profeţii şi drepţii aşteptau, prin post şi rugăciune, venirea lui Mesia, adică a Fiului lui Dumnezeu. Ne aminteşte de postul lui Moise, care a postit patruzeci de zile înainte de a primi cele 10 porunci (Decalogul) pe Muntele Sinai (“Moise a stat acolo, la Domnul, patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi; şi nici pâine n-a mâncat, nici apă n-a băut. Şi a scris Moise pe table cuvintele legământului: cele zece porunci” – Ieşire XXXIV; 28), dar şi de postul de patruzeci de zile al Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul (“Şi s-a sculat Ilie şi a mâncat, şi a băut şi, întărindu-se cu acea mâncare, a mers patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, până la Horeb, muntele lui Dumnezeu” – III Regi XIX; 8). Acest Post a fost rânduit de către Biserică pentru ca fiii ei să poată întâmpina, printr-o temeinică pregătire duhovnicească, praznicul Naşterii Domnului; c). Postul Adormirii Maicii Domnului – care cuprinde primele două săptămâni ale lunii august. Acest post a fost rânduit în cinstea Născătoarei de Dumnezeu, care, înainte de adormirea ei, s-a pregătit prin post şi rugăciune; d). Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel (sărbătoriţi la data de 29 iunie) – este rânduit în cinstea celor doi mari Apostoli care s-au nevoit, în chip deosebit, pentru propovăduirea Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos.
    III. Să cinstim pe slujitorii bisericeşti. Pentru credincioşi, preoţii sunt rugătorii/mijlocitorii lor către Dumnezeu, luminătorii şi conducătorii lor duhovniceşti pe calea luminii, a mântuirii. Preoţii “îi aduc pe credincioşi la viaţa în Hristos, le împărtăşesc mântuitoarele haruri dumnezeieşti, le propovăduiesc înaltele învăţături evanghelice, îi povăţuiesc şi îi ajută să ajungă buni fii ai Bisericii şi ai Patriei”, de aici decurgând “datoria pentru credincioşi de a fi cu ascultare şi cinstire faţă de slujitorii bisericeşti”.
    IV. Să ne mărturisim păcatele şi să ne împărtăşim cu Sfintele Taine cât mai des, în special, în cele patru posturi mari de peste an. La Spovedanie, creştinul poate să meargă ori de câte ori simte nevoia, oricând îl îndeamnă cugetul său, nu doar în cele patru posturi mari din cursul anului bisericesc (al Sfintelor Paşti, al Naşterii Domnului, al Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel şi al Adormirii Maicii Domnului) sau doar în timpul Postului Mare ori al Săptămânii Pătimirilor Domnului. Prin Tainele Spovedaniei şi Împărtăşaniei, creştinul se eliberează/uşurează de păcatele săvârşite, precum şi de mustrarea conştiinţei, “înviorându-se şi sporindu-şi puterile” pentru activităţile sale cotidiene.
    V. Să nu citim cărţi eretice. Orice creştin, dar mai ales cel care nu este suficient de întărit în credinţa cea adevărată, trebuie să se ferească să lectureze cărţi scrise de cei care s-au abătut de la dreapta credinţă şi care intenţionează să-i amăgească şi pe alţii. În caz de nedumerire, creştinul, cu dragoste de Dumnezeu şi cu grijă pentru mântuirea sufletului său, merge la preot pentru a solicita lămuriri pertinente.
    VI. Să ne rugăm pentru toţi cârmuitorii noştri. Creştinul are atât cârmuitori duhovniceşti, care se străduiesc pentru binele lui sufletesc/duhovnicesc, cât şi cârmuitori lumeşti, care luptă pentru binele său vremelnic, rugându-se pentru toţi, potrivit îndemnului Sfântului Apostol Pavel: “Vă îndemn deci, înainte de toate, să faceţi cereri, rugăciuni, mijlociri, mulţumiri, pentru toţi oamenii, pentru împăraţi şi pentru toţi care sunt în înalte dregătorii, ca să petrecem viaţă paşnică şi liniştită întru toată cuvioşia şi buna-cuviinţă. Că acesta este lucru bun şi primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, Care voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină” (I Timotei II; 1-4).
    VII. Să ţinem posturile rânduite de episcopul sau mitropolitul locului, în vreme de primejdii mari. Mitropolitul şi episcopul au dreptul ca, în vreme de calamităţi, dezastre, epidemii, pandemii, să rânduiască pentru credincioşii din zona respectivă zile de post, ajun şi rugăciune pentru a abate dreapta pedeapsă a lui Dumnezeu şi a-I cere ca El să Îşi arate, din nou, îndurarea/milostivirea Sa.
    VIII. Să nu înstrăinăm şi să nu folosim în scopuri străine bunurile bisericii. Lucrurile sfinţite din biserică, precum: icoane, veşminte, vase, cărţi liturgice, nu pot fi folosite decât la sfintele slujbe; celelalte bunuri ale bisericii pot fi utilizate pentru întreţinerea şi înfrumuseţarea lăcaşului de cult şi a aşezămintelor Bisericii, pentru întreţinerea slujitorilor bisericeşti şi pentru ajutorarea celor nevoiaşi. Cunoscând scopul acestor bunuri bisericeşti, credinciosul contribuie de bunăvoie, sub diferite forme, la agonisirea lor: aprinzând lumânări, aducând prescuri, untdelemn şi orice alte prinoase de trebuinţă bisericii. Prin acestea, creştinul credincios aduce o jertfă curată, bineplăcută lui Dumnezeu şi ajută, totodată, la întreţinerea bisericii şi a slujitorilor ei. Lucrând astfel, creştinul dă ascultare, pe de o parte, firescului îndemn de a fi recunoscător faţă de cei care se străduiesc pentru el, cu grijă părintească, de a-l face mai bun şi a-l călăuzi pe calea mântuirii, iar, pe de altă parte, dă ascultare rânduielii Domnului: “Au nu ştiţi că cei ce săvârşesc cele sfinte mănâncă de la templu şi cei ce slujesc altarului au parte de la altar? Tot aşa a poruncit şi Domnul celor ce propovăduiesc Evanghelia, ca să trăiască din Evanghelie” (I Corinteni IX; 13-14); “Preoţii, care îşi ţin bine dregătoria, să se învrednicească de îndoită cinste, mai ales cei care se ostenesc cu cuvântul şi cu învăţătura. Pentru că Scriptura zice: Să nu legi gura boului care treieră şi vrednic este lucrătorul de plata sa” (I Timotei V; 17-18).
    IX. Să nu facem nunţi şi ospeţe în post. Postul reprezintă un timp de înfrânare, de liniştire, de aşezare lăuntrică, de rugăciune. Pe de altă parte, nunţile şi ospeţele implică petreceri şi veselie, motiv pentru care Biserica nu le îngăduie în vremea zilelor de post; există suficiente zile de-a lungul anului în care creştinul poate face nuntă şi în care să ia parte la bucuriile sănătoase şi curate ale vieţii.
    Împlinind poruncile Sfintei Biserici, creştinul credincios este încredinţat că lucrează “la agonisirea mântuirii sale, gătită de Dumnezeu tuturor celor care-I împlinesc voia”.
    Domnul Iisus Hristos îi “fericeşte” pe cei care “ascultă şi păzesc cuvântul lui Dumnezeu” (Luca XI; 28), precum l-a ascultat şi păzit, “în inima ei”, Maica Sa (Luca II; 19, 51). În această “fericire” se cuprinde şi “datoria creştinului faţă de învăţăturile religiei sale”, fiecare creştin ortodox fiind “dator să cunoască învăţăturile” de credinţă, ascultând cuvântul lui Dumnezeu şi împlinindu-l prin săvârşirea faptelor bune, trăind cu intensitate legătura sa de iubire sfântă cu El.
    Toate “datoriile creştinului” au la bază “munca”. Aceasta este cea dintâi lege a vieţii şi un semn al vredniciei umane încă din Grădina Edenului: “Şi a luat Domnul Dumnezeu pe omul pe care-l făcuse şi l-a pus în grădina cea din Eden, ca s-o lucreze şi s-o păzească” (Facere II; 15). Mântuitorul Iisus Hristos lucrează, la fel şi Tatăl Său: “Dar Iisus le-a răspuns: Tatăl Meu până acum lucrează; şi Eu lucrez” (Ioan V; 17); “Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui Ce M-a trimis pe Mine; că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze” (Ioan IX; 4). La rândul său, Sfântul Apostol Pavel consemnează: “Argint sau aur sau haină n-am poftit de la nimeni. Voi înşivă ştiţi că mâinile acestea au lucrat pentru trebuinţele mele şi ale celor ce erau cu mine. Toate vi le-am arătat, căci ostenindu-vă astfel, trebuie să ajutaţi pe cei slabi şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Iisus, căci El a zis: Mai fericit este a da decât a lua” (Faptele Apostolilor XX; 33-35); “Nici n-am mâncat de la cineva pâine în dar, ci, cu muncă şi cu trudă, am lucrat noaptea şi ziua, ca să nu împovărăm pe nimeni dintre voi. Nu doar că n-avem putere, ci ca să ne dăm pe noi înşine pildă vouă, spre a ne urma. Căci şi când ne aflam la voi, v-am dat porunca aceasta: dacă cineva nu vrea să lucreze, acela nici să nu mănânce” (II Tesaloniceni III; 8-10); “Căci noi împreună-lucrători cu Dumnezeu suntem; voi sunteți ogorul lui Dumnezeu, zidirea lui Dumnezeu. După harul lui Dumnezeu, cel dat mie, eu, ca un înțelept meșter, am pus temelia; iar altul zidește. Dar fiecare să ia seama cum zidește. Căci nimeni nu poate pune altă temelie, decât cea pusă, care este Iisus Hristos. Iar de zidește cineva pe această temelie: aur, argint sau pietre scumpe, lemne, fân, trestie, lucrul fiecăruia se va face cunoscut; îl va vădi ziua (Domnului). Pentru că în foc se descoperă, și focul însuși va lămuri ce fel este lucrul fiecăruia. Dacă lucrul cuiva, pe care l-a zidit, va rămâne, va lua plată” (I Corinteni III; 9-14); “… făcând din suflet voia lui Dumnezeu. Slujind cu bunăvoinţă, ca şi Domnului şi nu ca oamenilor. Ştiind fiecare, fie rob, fie de sine stăpân, că faptele bune pe care le va face, pe acelea le va lua ca plată de la Domnul” (Efeseni VI; 6-8).
    Prin urmare: “Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui” şi toate celelalte “se vor adăuga vouă” (Matei VI; 32), prin muncă dreaptă, corectă şi cinstită, susţinută de ajutorul lui Dumnezeu.
    Doamne, dăruieşte-ne sănătate şi înţelepciune spre a cunoaşte, trăi şi mărturisi credinţa cea adevărată!
    Bibliografie: 1.“Biblia” sau “Sfânta Scriptură”, ed. cit. 2.“Catehism creştin ortodox”, ed. cit., pp. 196-205. 3. “Catehism ortodox”, ed. cit. pp. 136-145. 4. “Catehismul creştinului ortodox”, ed. cit., pp. 116-118.
    Preot dr. Cristian Boloş

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE