More



    Istoricul instituțiilor bancare sătmărene între 1845-1948

    În oraşul Satu Mare, înfiinţarea primelor instituţii bancare are loc pe la jumătatea sec. al XIX-lea. Prima instituţie bancară la Satu Mare a fost Casa de Economii S.A. Satu Mare, înfiinţată în jurul anului 1845, devenită la 23 aprilie 1867 Asociaţia Casei de Economii, cu un capital social de 120.000 coroane, încasat pe baza emiterii a 600 de acţii a câte 200 coroane. Peste câţiva ani, la 8 octombrie 1871 a luat fiinţă Banca Populară de Ajutor Reciproc Satu Mare care în 1876 s-a transformat în Banca Populară Satu Mare S.A.
    Apoi, în 1872 a fost înfiinţată Banca Comercială şi de Industrie Satu Mare S.A., urmată în 1890 de Banca de Credit şi Cereale Satu Mare S.A.
    La începutul sec. XX băncile sătmărene au lărgit considerabil sfera de activitate creând condiţii pentru creşterea profitului, în condiţiile unei dobânzi de 12-18%. Astfel, pe lângă operaţiunile prezentate mai sus, băncile acordă împrumuturi ipotecare şi pe termene lungi cu amortizare, împrumuturi cu gaj comercial pe mărfuri, titluri de creditori, tranzacţii mobiliare, acontau cambii, cupoane şi titluri, făceau operaţiuni de schimb şi de comision, acordau avansuri în cont curent pe depozite de titulari sau efecte comerciale, primeau bani şi efecte în depozit liber cu termene şi procente convenţionale, reesconta sau cesiona creanţele ce le avea în portofoliu, cumpăra spre negociere rate şi cecuri, vindea cecuri şi scrisori de credit asupra corespondenţilor săi, cerea deschiderea de conturi curente la orice bancă, cumpărau şi vindeau devize şi valenţe etc.
    Criza economică din 1899-1903, agravată de cumplita secetă din 1899, s-a făcut foarte puternic simţită în domeniul creditului însă şi în aceste condiţii băncile sătmărene au înregistrat beneficii însemnate.
    După primul război mondial, la Satu Mare iau fiinţă o serie de bănci sau filiale ale băncilor centrale, fapt datorat în principal perioadei de stabilizare şi chiar creştere economică din perioada 1922-1928, ceea ce face ca industria, comerţul şi băncile să-şi intensifice activitatea. În această perioadă iau fiinţă institute de credit precum Banca Naţională Română – sucursala Satu Mare, Banca Casa Noastră S.A. Satu Mare, Banca Agricolă S.A. Satu Mare, Banca Română S.A., Banca Marmorosch Blank – filiala Satu Mare, ş.a. În paralel, se amplifică activitatea băncilor sătmărene prin folosirea tuturor operaţiunilor bancare, ceea ce creează posibilitatea de a înregistra beneficii însemnate.
    Din păcate însă, această activitate prosperă a băncilor este influenţată de marea criză economică din 1929-1933 când se simte o acută lipsă de credite. Pe fondul unei fiscalităţi excesive, generată de situaţia de criză existentă, Banca Naţională şi-a redus mult operaţiunile de scont, urmărind lichidarea plasamentelor efectuate şi menţinerea unui scont ridicat. O influenţă nefastă asupra pieţei a avut încă din 1930 inactivitatea şi falimentele unor bănci. La Satu Mare au dat faliment filiala băncii Marmorosch Blank, Banca Română S.A. Satu Mare ş.a.
    În anii crizei, băncile sătmărene caută să-şi organizeze de aşa natură operaţiunile încât să poată face faţă situaţiei neprielnice din economia naţională. Totuşi, criza reprezintă pentru majoritatea băncilor ani de declin, puţini fiind cei care au înregistrat anumite succese. De altfel, într-un studiu documentar privind judeţul Satu Mare se arată că în anul 1930 aici existau 33 de bănci, dintre care 15 cu capital minoritar. În Satu Mare “toate băncile, cam până în anul 1931, au arătat un progres foarte însemnat, dezvoltându-se ca ciupercile după o ploaie abundentă, dar cât ce a intrat criza mondială şi în special la noi legea conversiunii care a făcut o curăţenie generală, cele mai multe dintre ele au sucombat”.
    După 1933 are loc o reorganizare a sistemului de credit, puternic afectat. Institutele de credit din Satu Mare reiau din plin activitatea şi reuşesc ca în scurt timp să înregistreze succese importante, făcând investiţii în diferite domenii economice, în special în industrie, comerţ şi agricultură. Legea conversiunii datoriilor rurale şi urbane din 7 aprilie 1934 a însemnat primul pas hotărâtor spre normalizarea vieţii economice prin refacerea creditului, marcând începutul perioadei de încredere şi prosperitate în viitorul economic al României, cu rezultate incomparabile pentru istoria ţării (1934-1938).
    Este evident că de pe urma acestei legi au avut mai mult de suferit băncile, cea mai mare parte dintre ele, cu o bază mai şubredă, fiind nevoite a se lichida cu foarte mari pierderi, restul plasamentului devenind complet imobilizat şi nu este nici o mirare că cele rămase şi viabile au fost nevoite a-şi modifica complet politica plasamentului, ţinând să alimenteze mai mult comerţul şi industria cu credite bine garantate şi foarte uşor lichidabile. De aici începe şi noua organizare a creditului pe baze cu totul noi şi sigure. Astfel, în 1940 existau 27 de firme bancare, din care 10 româneşti, 14 evreieşti şi 3 maghiare.
    Abia scăpate de cel de-al doilea război mondial, băncile aveau să suporte efectele neaşteptate ale actului din 11 iunie 1948 când puterea comunistă din România a decis naţionalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere şi transporturi. Ulterior, prin decretul 197/13 august 1948, băncile şi instituţiile de credit erau dizolvate şi au fost trecute în stare de lichidare.
    Sursa: Claudiu Porumbăcean – Sistemul bancar sătmărean interbelic
    Nicolae Ghişan

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE