Dacă tot a fost aruncat în luptă, drept candidat la Senat din partea PNL, o păsărică galbenă în cioc a ciripit o povestioară mai veche despre fostul subprefect Romică.
Cică prin 2016, nenea Romeo era cât pe ce să fie uns ca viceprimar liberal al Municipiului Satu Mare. Piedica însă a fost una neașteptată și a venit chiar din partea tatălui său, care a trimis o scrisoare conducerii județene PNL din acea vreme.În scrisoarea paternă, bietul Romeo era făcut în toate felurile, iar furiosul său părinte a amenințat că dacă feciorul său ajunge viceprimar, va face un scandal cât China. Zice-se că liderii s-au speriat de ce-au citit, astfel că i-au zis ,,pas” lui Romică, pe motiv de furie și amenințare paternă. N-ar fi lipsit de interes, mai ales pentru alegători, să se dea publicității scrisorica aceea, ca să ne dumirim, de fapt, ce a vrut să spună tatăl său așa de rău?!?




















