Florin Gardoș la borna 36!
Fostul internațional sătmărean , Florin Gardoș a petrecut în această săptămână câteva zile , acasă la Satu Mare, alături de familie și de prieteni.
Revenirea în Sătmar a coincis și cu ziua lui de naștere. Marți , 29 octomrie, fostul fundaș de la Steaua a împlinit 36 de ani iar cu această ocazie a revenit pe teren acceptând invitația bunului său prieten, Adrian Marinaș de a evolua în Campionatul de minifotbal de la RANIA.
”Mă bucur că am reușit să vin pentru câteva zile acasă la Satu Mare și să petrec câteva zile alături de cei dragi. Am acceptat cu drag invitația de a juca pentru echipa Athos la Campionatul de minifotbal de la Rania. Voi reveni cu drag și în decembrie pentru ultima etapă. Vreau să petrec Crăciunul la Satu Mare.„ ne-a spus Florin Gardoș care a rămas plăcut surprins de numele ales pentru echipa la care a evoluat la Rania. ”Nu știam că i-au dat numele Athos...Dar mă bucur că așa au hotărât. Am trăit o experiență unică anul acesta alături de foștii mei colegi din fotbalul sătmărean pe Muntele Athos.” Ne-a mărturisit Gardoș .
După retragerea din activitate , Florin Gardoș a rămas implicat în fenomenul fotbalistic.
”Mai am un an din cursul pe care l-am început la UEFA. Urmează să mergem pentru un curs de documentare și la Borusia Dortmund. Suntem implicați mai mulți foști internaționali , printre ei și ungurul Szallai. În rest sunt implicat în mai multe proiecte ca analist TV la două televiziuni și urmează să pornim un alt proiect interesant împreună cu Gică Popescu, Rada, Eric pe un canal de youtube. Nu pot spune că mă plictisesc..Și, ce e mai important, am rămas alîturi de fotbal”ne-a mai spus Gardoș.
Acum a fost doar o discuție, la o cafea , cu Florin Gardoș. Dez iua lui...În decembrie ne-a promis și o prezență, de Crăciun, la Nord Vest TV...LA MULȚI ANI, Florin Gardoș.




















