More
    spot_img

    Meditaţii (6). Putinţa sfinţeniei

    Sfânt, prin excelenţă, este numai Dumnezeu, Care ne îndeamnă pe toţi să ne străduim a ne asemăna cu El: “Fiţi sfinţi, că Eu, Domnul Dumnezeul vostru, sunt sfânt” (Levitic XIX; 2) şi “Fiţi, dar, desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este” (Matei V; 48).

    Potrivit învăţăturii de credinţă, Biserica lui Dumnezeu acordă o cinstire deosebită unora dintre fiii ei, care s-au mutat din Biserica luptătoare, de pe pământ, în cea triumfătoare, din cer, pentru că au trăit în gradul cel mai înalt după voia Domnului sau au primit martiriul pentru dragostea lui Hristos. Sfinţii sunt oameni care, renunţând la toate şi luându-şi crucea, încă din viaţa lor pământească au bineplăcut lui Dumnezeu, iar după moarte au fost învredniciţi de o parte din fericirea veşnică, pe care în mod deplin o vor primi numai după Judecata de Apoi. Pentru viaţa lor virtuoasă, pentru suferinţele îndurate în apărarea credinţei creştine, pentru dragostea lor faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni, ei sunt numiţi prieteni sau casnici ai lui Dumnezeu, precum şi judecători ai lumii (Ioan XV; 14, Efeseni II; 19, Matei XIX; 28).

    Din nefericire, societatea actuală pierde din vedere rolul pe care Sfinţii trebuie să îl aibă în viaţa spirituală a fiecărei persoane. De aceea, e absolut necesar să conştientizăm faptul că Sfântul este un om îndumnezeit, un om deplin, ajuns la vederea şi cunoaşterea lui Dumnezeu, trăind sub adierea harului dumnezeiesc, transfigurat prin răsfrângerea luminii Taborului asupra sa; este o persoană care părăseşte efemerul în dorinţa accederii spre Dumnezeu, unind Cerul cu Pământul. “Singurii oameni care nu pot fi suspectaţi că se înfioară în faţa morţii sunt Sfinţii”, afirmă Petre Ţuţea. Pentru ei moartea nu reprezintă o teamă, ci o bucurie care le mijloceşte întâlnirea cu Dumnezeu, pe Care L-au căutat întreaga lor viaţă, prin rugăciune neîncetată.

    Şi în zilele noastre trăiesc Sfinţi; sunt chiar lângă noi şi printre noi, dar, din nefericire, nu îi vedem sau nu îi recunoaştem, deoarece ataşamentul nostru exagerat faţă de pasiunile trupeşti ne obturează vederea, nu ne permite să ne detaşăm de această lume palpabilă, ca să ne apropiem de Dumnezeu pentru a trăi cu El şi în El. Sfinţii sunt oameni în care Duhul Sfânt-Dumnezeu este prezent şi astăzi. Sfinţenia este un drum lung şi anevoios, pe care îl parcurgem în fiecare zi prin faptele noastre bune. Sunt sfinţi cei care luptă până la sfârşitul vieţii, cei care nu-şi pierd niciun moment nădejdea în ajutorul dumnezeiesc, cei care ştiu să se ridice după fiecare cădere şi insucces, pentru a o lua de la început, plini de iubire şi speranţă. Asemenea Sfinţilor pe care îi admirăm, cărora le cinstim icoanele și moaștele, să ne istovim în săvârşirea faptelor bune, deprinzând arta rugăciunii, umplând candela vieţii noastre cu undelemnul credinţei vii, lucrătoare prin iubire faţă de Dumnezeu şi de semenul nostru, dobândind harul Sfântului Duh.

    “Apropierea noastră de Cel Sfânt, scrie Sfântul Vasile cel Mare, se face prin sfințenie. Dacă voiești să fii totdeauna fiu al Celui Sfânt, atunci sfințenia să te adopte!” Toţi suntem chemaţi la sfinţenie. Prin urmare, să pornim cu râvnă la luptele cele pentru virtute, ca să ne putem bucura şi de bunătăţile cele făgăduite. Sfinţenia e unită şi cu pacea, fiindcă Dumnezeu doreşte ca noi să trăim în armonie în familie, la locul de muncă, în societate, să fim buni, blânzi şi iertători. Totodată, întrucât viaţa petrecută în curăţie cere jertfă de sine, să iubim Crucea lui Hristos, silindu-ne, aidoma Sfinţilor, să ducem viaţa Celui Răstignit, chiar dacă “a sluji lui Hristos înseamnă suferință… Eu nu zic să fim ca El, căci cine poate fi ca El, ca Mântuitorul? Dar măcar, cât de cât, să mergem pe urma pașilor Lui”, afirmă Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa.

    Surse documentare: 1. Sfântul Vasile cel Mare, “Tâlcuiri la Psalmi”, Ed. Sophia, Bucureşti, 2004, Omilie la Psalmul XXVIII, cap. 1, p. 75. 2. Pr. prof. dr. Isidor Todoran, Arhid. prof. dr. Ioan Zăgrean, “Teologia dogmatică”, Ed. IBMBOR, București, 1991, pp. 286-291. 3. Părintele Gheorghe Calciu, “Cuvinte vii”, Ed. Bonifaciu, Bacău, 2009, pp. 5, 244. 4. “322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea”, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2004, p. 98.

    Preot dr. Cristian Boloş

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE