More

    Liga a 3-a: SCM Zalău- CSM Olimpia Satu Mare 0-0! Un punct luat pe terenul liderului!

    Vineri, la Zalău, echipa de fotbal CSM Olimpia Satu Mare a încheiat la egalitate meciul din etapa a zecea a Ligii 3, scor 0-0.

    În primele cincisprezece minute, CSM Olimpia a dominat și, prin Gheorghe Gondiu, a avut câteva situații mai periculoase în fața porții adverse. Gazdele au echilibrat jocul, dar au avut doar o singură ocazie importantă până la pauză, când reflexul lui Patric Toderean și bara transversală au menținut tabela nemodificată, la 0-0.

    Nici în repriza a doua nu s-a schimbat prea mult imaginea jocului. Majoritatea duelurilor au avut loc la mijlocul terenului, cu puține ocazii de gol. În repriza a doua, același Toderean a a ieșit în evidență la o nouă minge trimisă de la marginea careului și respinsă de acesta de sub transversală, astfel că după un derby încrâncenat am rămas cu un  0-0 care pare că a mulțumit la final ambele tabere..

     

    De remarcat evoluția sigură a apărării noastre, Diomande și Copaci reușind să-l anihileze pe cel mai periculos om al gazdelor, Stefan Nikolic. De altfel fostul atacant al FCSB-ului nu a avut nicio ocazie , singurele situații periculoase la poarta sătmăreană venind cu execuții de la marginea careului…Ș tot un plus legat de jocul echipei noastre, evoluția constant bună a portarilor din ultimele etape…Miron a salvat un punct la Sănătatea apoi nu a avut probleme în victoria 4-1 cu SC Olimpia. Vineri s-a apelat la Patric Toderean care a avut și el o evoluție sigură.

    Din păcate timide au fost acțiunile de atac…În ciuda faptului că în teren i-am avut pe Gondiu și Zamfir și apoi pe parcurs au intrat și Sanogo cu Hosu echipa noastră nu a reușită să expedieze niciun șut sănătos spre poarta zălăuanilor…

     

    În celălalt meci de vineri, Minaur Baia Mare a remizat surprinzător 2-2 pe terenul penultimei clasate, Viitorul Cluj, iar ordinea primelor trei echipe din Seria 10 a rămas neschimbată: SCM Zalău este lider, iar CSM Olimpia ocupă locul secund, la un punct distanță.În vreme ce Minaur a ratat șansa de a urca în fotoliul de lider și a rămas pe trei…

    Arbitraj bun asigurat de brigada condusă de Raul Bădărău, ajutat la cele două margini de Ludovic Zitceac și Cristian Pop Gozman. Observator de joc a fost careianul Papp Ioan iar oservator de arbitrii, Szabo Gero.

     

    Sâmbăta viitoare, echipa noastră va avea un nou meci dificil, urmând să întâlnească pe Crișul Sântandrei pe stadionul Olimpia-Daniel Prodan din Satu Mare.

     

    O echipă din Sântandrei care a dovedit că e capabilă de rezultate surprinzătoare, victorii la Zalău și Baia Mare dar și înfrângere la SC Olimpia MCMXII Satu Mare sau egal la Viitorul.

    Declarația managerului echipei, Alexandru Botos (Piri):

    “A fost un meci echilibrat. Am venit pentru cele trei puncte, dar nu întotdeauna lucrurile ies așa cum ne planificăm. Cred că am avut ocazii din care am fi putut obține cele trei puncte, dar, din păcate, nu am reușit să le concretizăm. În opinia mea, am obținut un punct valoros.”

    LIGA 3, SERIA 10, ETAPA 10

    SCM Zalău – CSM Olimpia Satu Mare 0-0

    SCM Zalău: Cimpoeșu – Fărăgău, Negrean, Fărcășan, Țipac, Nagy, Sălăjan, Matiș, Nikolic, Zaharia, Zimța. Rezerve – Bakrac, Cherecheș, Stoica, Niță, Meșter, Codreanu, Poptean, Mogoș, Fulga. Antrenor: Cristian Lupuț.

    CSM Olimpia: Patric Toderean – Paul Copaci, Abdoul Diomande, Cătălin Oanea, Dorian Todoran, Vadim Calugher (min. 71, Mamourou Sanogo), Samuel Şanta (min. 87, Alin Ferenți), Domokos Dominik (min. 90, Csatári Márk), Alin Văsălie, Cosmin Zamfir (min. 71, Viorel Chinde), Gheorghe Gondiu (min. 87, Marius Hosu).

    Sâmbătă de la ora 14 se joacă la Satu Mare pe stadionul Someșul, SC OLIMPIA MCMXII-CSM Sighet.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE