În gloriosul municipiu Satu Mare, acolo unde eleganța urbană se întâlnește cu instinctul primar de „io-s grăbit, bă!”, a avut loc o epifanie pe patru roți. Un șofer, demn urmaș al marilor pionieri ai parcării creativ-haotice, a decis că locul cel mai potrivit pentru SUV-ul său de 2 tone este fix în fața ușii magazinului. Nu în lateral. Nu la 3 metri distanță. Nu pe un loc de parcare. Nu. În față. Lipit. Cu botul la clanță.
Specialiștii spun că a fost o minune că SUV-ul nu a pătruns efectiv în incintă. Nu pentru că nu și-ar fi dorit șoferul, ci pentru că – slavă dimensiunilor standard ale arhitecturii – ușa era prea mică.
Dar poate că intenția era una nobilă. Poate omul voia doar să-și țină motorul cald în timp ce lua două pungi de pufuleți. Sau poate SUV-ul, obișnuit cu drumuri forestiere, s-a simțit în pericol în parcarea de cartier și a cerut adăpost la intrare, ca un cățel ud.
Indiferent de motiv, Satu Mare poate răsufla ușurat. Ușa a rezistat. SUV-ul a rămas afară. Iar noi, pietonii, am mai făcut o elegantă slalomare prin spațiul rămas de 17 centimetri între bara față și vitrină.
Așteptăm cu interes ziua în care același șofer va parca direct în casa de marcat. Noroc cu scările, că altfel...




















