Surse neoficiale spun că agitația sărbătorilor a atins un nou nivel: un spiriduș grăbit, prins între cadouri și cozonaci, a decis să se oprească exact… în portbagajul unei mașini! Martorii oculari susțin că picioarele lui cu șosete roșii și pantofi verzi cu clopoței atârnau strategic peste asfalt, stârnind râsete, claxoane și… selfie-uri neprogramate.
Zvonul care circulă prin oraș spune că elfii locali au intrat în grevă din cauza cozilor interminabile de la magazine. Se pare că spiridușul nostru a vrut doar să transmită un mesaj clar: „Mai puțin stres, mai mult spirit de sărbătoare!” Căci vorba aceea veche...vine Crăciunul , nu sfârșitul lumii!
Se anunță câteva zile cu multe zone roșii pe GPS-uri în zonele supermarketurilor din oraș...Așa că aveți mare grijă cum deschideți și închideți portbagajele...
Între timp, șoferii au învățat că, dacă vezi ceva verde atârnând de portbagaj, nu te panica – e doar circulația sărbătorilor în varianta ei cea mai amuzantă.
P.S. Noroc că elevii și profesorii intră-n vacanța de sărbători, că altfel spiridușii, elfii , moșii și până și Greench-ii rămâneau blocați în trafic pe la orele amiezii în zona centrală ... S-aveți un week-end plăcut cu shopping liniștit...




















