De: Dr. Felician Pop: Editorialist la VERTICALI PENTRU ROMÂNIA; Președinte al Filialei ”Anton Davidescu” Satu Mare a UNIUNII ZIARIȘTILOR PROFESIONIȘTI;
Printre puținii Părinți Fondatori ai neamului, ilustra figură a lui Alexandru Ioan Cuza ocupă un loc de prim rang. Omul acesta, adulat, contestat, slăvit și hulit și-a făcut foarte bine lecțiile și apoi a plecat îndurerat din propria sa țară, de unde a fost alungat, dar demn, cu sentimentul datoriei împlinite.
În cei șapte ani cât a stat la cârma Principatelor Unite, Cuza Vodă a făcut atâtea reforme, câte nu s-au realizat în șapte sute de ani. De la niște provincii amărâte, scufundate în cel mai jalnic bizantinism, el a ridicat o țară modernă, cu o largă deschidere spre lumea occidentală, civilizată.
Desigur, multe dintre reformele pentru care a militat, au avut pentru el consecințe nefaste: moșierii îl urau pentru reforma agrară, clerul, pentru secularizarea averilor mănăstirești, în schimb l-au iubit cei simpli, truditorii, ”oamenii țării”, cei care simțeau după atâtea veacuri, că în fruntea neamului a ajuns un domnitor care are și grija lor.
În cei șapte ani, cât un mandat și jumătate al unui președinte actual, Cuza Vodă a vegheat la grijile poporului său ...
și a pus pe picioare, cu pricepere, cinste și neodihnă, instituțiile esențiale ale statului: armata, școala, sistemul de sănătate. Clasa politică de atunci, surdă și oarbă precum este și astăzi, era foarte departe de gândurile și simțirile domnitorului, astfel încât au pus la cale, ”Monstruoasa Coaliție” care l-a și îndepărtat de la domnie.
Nu observați că ori de câte ori nevolnicii ăștia își dau mâna, fărădelegile lor ies de minune? Nu vi se pare că mereu istoria se repetă matematic, sistematic și înspăimântător?
Mariajul de contrarii care și-a dus la bun sfârșit complotul de 11 februarie 1866, atunci când Cuza fu smuls din patul lui și alungat în Germania, reprezintă una dintre cele mai eficiente fărădelegi, care ulcerează viața publică din România, iată, de atâta vreme!
Este aproape imposibil să facem astăzi o istorie contrafactuală:
ce s-ar fi întâmplat cu România, dacă politicienii de atunci, aproape la fel de mediocri și de avizi precum cei de azi, l-ar fi susținut pe Domn în reformele sale? La ce nivel de dezvoltare ar fi ajuns România?
Amare și regretabile întrebări retorice.
Oare Cuza Vodă și-a sacrificat - acesta este cuvântul! – cariera, bunăstarea personală și sănătatea, numai pentru ca astăzi, cu glas moleșit, să cântăm nesfârșite prohoduri? Ce am avut și ce am pierdut? Cine are curajul să tragă linia și să…scadă? Un om pune o corabie numită ”România” pe linia de plutire, doar pentru ca aceasta să se scufunde apoi în mod lamentabil?
Dacă ne prefacem că nu avem nicio obligație față de strămoșii noștri, oare același lucru îl putem crede și despre viitorime? Oare suntem doar generația blestemului, cea care nu lasă în urma sa, nici măcar moștenirea pe care a primit-o?
Răspunsul vine din mormântul Domnului din biserica ”Trei Ierarhi” de la Iași… De fapt, este doar un geamăt de durere pe care îl aud astăzi, din ce în ce mai puțini români…
SPONSORII EDIȚIEI:
