Pe strada Cloșca din Satu Mare, acolo unde muritorii de rând așteaptă autobuzul cu speranță în suflet și abonament în buzunar, a coborât din ceruri un erou al șoselelor: Dubițarul Suprem.
N-a venit cu autobuzul, evident. A venit cu dubița. Și unde să parcheze omul muncitor, dacă nu fix în stația de bus? Doar nu era să o lase la 20 de metri distanță, ca fraierii care cred în marcaje rutiere.
Cu o precizie demnă de Formula 1 – categoria „Livrări Urgente de Orgoliu” – a înfipt dubița exact unde scrie mare „STAȚIE BUS”. Probabil a crezut că „bus” vine de la „business personal”.
Călătorii? Detalii. Autobuzul? O sugestie. Bunul-simț? Opțional, la fel ca semnalizarea.
Pe Cloșca, în ziua aceea, n-a mai oprit autobuzul. A oprit doar civilizația.
Dar să nu fim răi. Omul nu a parcat ilegal. A făcut o demonstrație practică despre cum să transformi o stație publică într-o parcare privată, cu tupeu inclus și rușine lipsă din dotare.
Satu Mare, oraș european. Cu dubițe regale.
