În România, spiritul antreprenorial prinde forme surprinzătoare. Unii deschid firme, alții deschid ușa poștașului în ziua de ajutor social. De ce să te încurci cu un contract de muncă, contribuții și alte mofturi legale, când poți combina armonios ajutorul de la stat cu o „mică activitate” la negru, la adăpostul gardului vecinului?
Joi, la Satu Mare, ministrul Muncii, Florin Manole, a spus lucrurilor pe nume: prea mulți „asistați” refuză angajarea legală, dar nu refuză banii. Ba mai mult, a cerut celor de la Inspectoratul Teritorial de Muncă controale mai drastice, să vadă cine muncește harnic… dar invizibil fiscal.
Căci avem o categorie aparte de cetățeni: campioni la descurcăreală. Ziua sunt oficial vulnerabili, seara devin brusc experți în construcții, agricultură sau orice activitate plătită „în plic”. Contractul e dușmanul, ștampila – opresiune, iar contribuțiile la stat – o formă modernă de tortură birocratică.
Desigur, munca la negru e prezentată ca o dramă socială: „n-avem ce face, ne descurcăm și noi cum putem”. Doar că „descurcatul” acesta costă – școli subfinanțate, spitale vai de ele și un buget care scârțâie. Dar e mai simplu să fii revoltat pe sistem, în timp ce-l fentezi cu grație.
Poate că niște controale serioase vor transforma sportul național al muncii la negru într-o disciplină cu mai puțini concurenți. Până atunci, rămânem țara unde unii muncesc legal pentru toți, iar alții muncesc pentru ei… dar pe ascuns.
