URGENȚĂ Accident grav între Corod și Culciu Mic: cinci victime, trei minori implicați

URGENȚĂ Accident grav între Corod și Culciu Mic: cinci victime, trei minori implicați

Un accident rutier grav s-a produs în urmă cu puțin timp între localitățile Corod și Culciu Mic, în urma coliziunii dintre două autoturisme. Cinci persoane au fost implicate în impact, dintre care trei sunt minori.

Potrivit informațiilor transmise de Detașamentul de Pompieri Satu Mare, la sosirea echipajelor la fața locului, o minoră în vârstă de aproximativ 16 ani a fost găsită în stare de inconștiență.

Intervenție complexă a echipajelor de salvare

Pentru gestionarea situației au fost mobilizate de urgență:

  • o autospecială de stingere cu modul de descarcerare,

  • un echipaj de descarcerare grea,

  • un echipaj EPA (echipaj de prim ajutor).

Forțele de intervenție au acționat pentru acordarea primului ajutor victimelor și pentru asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor la locul accidentului.

Misiune în dinamică

Intervenția este în desfășurare, iar autoritățile urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.

Revenim cu informații pe măsură ce acestea vor fi disponibile.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Ziua Nationala a Contabilului Roman
CLEAN MAX S.R.L
UVVG
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Comunicat lansare OVIPROJEKT
Ovibest SRL
Muzeul SM
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda
Masini de vanzare second hand