Arta parcării „strategice” la Satu Mare. Manual în trei locuri (ocupate)

Într-un oraș în care locul de parcare în cartiere, și nu numai, e mai greu de găsit ca vizitator decât cele șase numere câștigătoare la loto,, spiritul inventiv al sătmărenilor atinge noi culmi. Pe celebrul grup „Parchezi ca un bou Satu Mare” a apărut o postare anonimă care ar merita introdusă în manualele de urbanism… la capitolul „Așa nu”. Și în cele ale școlilor de șoferi. Dar nu la capitolul întoarcere din trei mișcări ci la parcare pe trei locuri... Povestea e simplă și profund românească: un domn dintr-un bloc are două mașini. Până aici, nimic neobișnuit. Problema începe când pleacă cu una dintre ele. Ce face cu cealaltă? O parchează de-a latul, strategic, artistic, aproape conceptual, astfel încât să ocupe trei locuri. Nu pentru că poate. Ci pentru că „să nu-și piardă locul”. Practic, omul a reinventat noțiunea de proprietate: dacă nu e rezervat locul, îl rezervi tu… fizic. Cu tabla din dotare. Într-o zonă unde parcarea se face oblic, domnul nostru a decis să gândească… perpendicular. La logică. Vecinii se întreabă, pe bună dreptate: e normal? La cine apelăm? La Poliția Locală? La primărie? La UNESCO, să declare tehnica patrimoniu imaterial? La Trump care le rezolvă imediat pe toate pe lumea asta ori la Bolojan care vine cu tăierile...De cauciucuri, locuri de parcare...etc. De la caz la caz...Taie. În poză se vede clar cum o mașină roșie stă așezată de-a curmezișul, ca un gard mobil, blocând cu grație accesul altora la două-trei locuri. E un fel de „aici stăpânesc eu”, varianta pe patru roți. Un performance urban despre ego și asfalt. Poate că soluția nu e să sunăm la cineva, ci să privim spre alte zări. De exemplu, modelul chinezesc: cumperi mașină doar dacă demonstrezi că ai loc de parcare. Simplu, eficient, fără filosofii pe asfalt. La noi, în schimb, pare că întâi cumperi mașina, apoi revendici trotuarul, spațiul verde și, la nevoie, trei locuri dintr-un foc. Până când vom ajunge la astfel de reguli, rămânem cu creativitatea locală și cu eterna întrebare: dacă fiecare și-ar „rezerva” locul așa, unde am mai parca? Probabil unii peste alții. Vertical. Până atunci, concluzia e simplă: parcarea nu e moștenire de familie și nici joc de strategie. E un spațiu comun. Iar bunul-simț nu se marchează cu vopsea pe asfalt.