După un Crăciun neobișnuit de cald, vremea se răcește brusc în perioada Sărbătorilor Pascale
După un Crăciun cu temperaturi primăvăratice, în care valorile au ajuns până la 15 grade ziua și 7-8 grade noaptea, vremea schimbă radical registrul de Paște. Sătmărenii vor avea parte de temperaturi specifice sezonului rece, inclusiv în noaptea de Înviere.
Frig în noaptea de Înviere
Potrivit prognozelor, în noaptea de Înviere, temperaturile vor coborî până la zero grade la Satu Mare. Astfel, cei care vor participa la slujbele religioase vor fi nevoiți să revină la hainele groase de iarnă.
Nici prima zi de Paște nu aduce o încălzire semnificativă. Temperaturile maxime nu vor depăși 10 grade, menținând senzația de frig pentru această perioadă a anului.
Abia de luni, valorile termice vor crește ușor, ajungând la 13-14 grade pe timpul zilei și 3-4 grade pe timpul nopții.
Posibile precipitații
Există și posibilitatea apariției precipitațiilor în noaptea de Înviere, sub formă de ploaie, iar în zonele mai înalte din Țara Oașului nu este exclusă apariția lapoviței sau chiar a ninsorii.
Vremea capricioasă din acest an confirmă încă o dată schimbările neobișnuite de temperatură, alternând între valori de primăvară și episoade specifice iernii.








































