Luna mai este dedicată promovării economiei sociale

Luna mai este dedicată promovării economiei sociale

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) marchează luna mai, desemnată ca lună a promovării economiei sociale, prin organizarea de evenimente și acţiuni de informare și de conștientizare a importanței dezvoltării economiei sociale, ca parte componentă a economiei naționale.

„În luna mai, dedicată economiei sociale, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă aduce în atenție rolul important pe care acest sector îl are în sprijinirea persoanelor vulnerabile și în dezvoltarea comunităților locale. Economia socială înseamnă inițiativă, implicare și soluții construite în jurul nevoilor reale ale oamenilor. Prin acțiunile derulate în această perioadă, sunt susținute inițiativele din domeniu și este încurajat dialogul între toți cei implicați, pentru identificarea unor soluții care să răspundă cât mai bine provocărilor sociale și de ocupare existente”, a declarat președintele ANOFM, Adrian Zvîncă.

ANOFM colaborează cu partenerii din sectorul public și privat pentru a promova integrarea socială și economică, în conformitate cu Legea nr. 219/2015 privind economia socială, act normativ ce reglementează condiţiile de atestare și certificare a întreprinderilor sociale şi a întreprinderilor sociale de inserţie, precum și măsurile de promovare şi de sprijinire a economiei sociale de către autorităţile publice

ANOFM susține inițiativele care contribuie la integrarea socială și profesională a persoanelor vulnerabile și la dezvoltarea comunităților locale.

Economia socială înseamnă solidaritate, implicare și soluții pentru oameni, prin crearea de locuri de muncă, servicii sociale și programe de formare profesională.

Până la finalul lunii martie 2026, la nivelul ANOFM, au fost acordate peste 9.100 de atestate de întreprindere socială și 278 de certificate de întreprindere socială de inserție.

La nivelul AJOFM Satu Mare, pana in prezent  au fost acordate peste 50 de atestate de întreprindere socială și 4 de certificate de întreprindere socială de inserție.

 În această perioadă, agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă organizează evenimente, acțiuni de informare și standuri dedicate promovării economiei sociale în cadrul burselor locurilor de muncă.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
ggg
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda