Îi amintim incisivului Castorică că este aşteptat cu braţele deschise la Carei, însă de această dată fără puţină mâncărică şi multă băuturică. În primăvara acestui an, Castorică a remarcat că monumentul din centrul oraşului este plin de rahat, din al ciorilor şi-a porumbeilor păcat. Fiind atunci pe cai mari, Castorică s-a lipit de microfon, demonstrându-le tuturor cât este de bufon. Cu incisivitatea ieşindu-i incisiv din delicata-i guriţă, Castorică a ţinut morţiş să arate că are puţă. Reuşind să-şi depăşească complexele legate de mărime, alesul neamului a sărit ca un bou la beregata primarului. Luat de val, Castorică le-a promis careienilor că va curăţa monumentul, la fel cum a făcut-o când se juca inutil de-a prefectul. Numai că în acele vremuri glorioase şi puturoase toată lumea în faţa lui tremura. Pe careienii ce îl văd acum în cel mai bun caz îi apucă mila sau sila. În numai câteva luni, acest mare demnitar a ajuns mai rău ca un boschetar. Totuşi, careienii nu şi-au pierdut speranţa, aşteptându-l pe Castorică să sosească în forţă chiar şi cu ambulanţa. Cu toţii aşteaptă să-l vadă pe monument căţărat şi curăţându-l de-al păsărilor rahat. Primarul îl aşteaptă cu ardoare şi i-a făcut chiar o favoare. I-a cumpărat nişte detergent, o perie şi o găleată mare să nu se plângă pe motive de dotare. Dacă face treabă bună, câţiva careieni s-au gândit să-i dea ceva de lucru şi la ei în grădină. Căci un foarte mare senator poate deveni oricând un minuscul salahor. Poate câştigă şi câteva parale, că la capitolul ăsta e jale mare. Careienii îi cer imperativ lui Castorică să nu mai stea ca boul, ci să-şi ia cu el şi scula, şi oul, să vadă astfel cum arată o echipă completă, jalnică şi ratată.
